Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Până în 2050, populația aptă de muncă din Uniunea Europeană va scădea cu 20%, iar schimbările demografice vor afecta puternic piața forței de muncă, ceea ce va face ca realizarea unor
Pendulând între distanțare față de chestiunile care privesc actualitatea economică a țării și neîncredere în sistem, oamenii au căpătat în ultimele decenii o doză de scepticism în
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
Presiunile actuale pe piața muncii din România, combinate cu o inflație încă ridicată, sunt factori cheie care vor determina o creștere semnificativă a salariului nominal în 2024. Această
România ocupă un loc proeminent în mai multe categorii agricole la nivel european, demonstrând o contribuție importantă în sectorul agricol al Uniunii Europene. Potrivit analizei Key Figures
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Piața forței de muncă este mai competitivă decât a fost vreodată. Atât profesioniștii cu experiență, cât și tinerii absolvenți se luptă pentru ceea ce pare a fi un număr tot mai mic de
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Există multiple dezbateri în dialogul public și un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește influența pe carte inteligența artificială (AI) o va avea – sau o are deja – asupra
HR UP Group propune o dezbatere mai actuală ca oricând, despre capitalul uman, cel care contează cu adevărat în era inteligenței artificiale. Pe 3 noiembrie, Conferința Human Capital aduce la
Aproape 70% dintre romani cheltuiesc pentru educatie cel mult 25 de euro pe luna, in timp ce 7% prefera sa utilizeze resurse de invatare gratuite, arata un studiu realizat de platforma de educatie
Peste 40% din populația României este analfabetă lingvistic, numeric și științific, consecințele fiind numeroase: există o mare probabilitate ca aproape jumătate din oamenii din jur să nu
Cei 10.000 de angajati Edenred din intreaga lumea si-au dedicat o parte din programul de lucru comunitatilor locale ca parte a Idealday, evenimentul mondial de solidaritate al Grupului. In Romania,
Esti in ultimul an de liceu si, cu siguranta, te gandesti sa alegi o universitate care sa-ti asigure, la absolvire, sanse maxime de a-ti construi o cariera frumoasa? Vrei sa ai un viitor sigur, sa-ti
Aproape ca ne gandim cu nostalgie la inceputul anului 2020 cand lupta continua pentru oamenii valorosi a insemnat "doar" o competitivitate intensa pe piata muncii. Atragerea si retentia era dificila
Esti absolvent de liceu si, cu siguranta, vrei sa alegi o universitate, care sa-ti asigure, la absolvire, sanse maxime de a-ti construi o cariera frumoasa? Vrei sa ai un viitor sigur, sa-ti gasesti
Conditiile echitabile de munca sunt centrul unei economii de piata functionale. Cetatenii se asteapta ca Uniunea Europeana sa le ofere niveluri ridicate de bunastare, in timp ce economia se indreapta
Obtinerea celui mai slab punctaj la testele PISA din ultimii noua ani inseamna un regres pentru Romania, dar si o radiografie a sistemului haotic, lipsit de substanta in care functioneaza scoala
Mediul de afaceri din Romania solicita Guvernului reluarea dialogului in privinta deciziilor cu impact economic si social, aratand ca, desi investitorii si autoritatile trebuie sa colaboreze pentru a
Romania a inregistrat, in ultimii ani, un avans de trei pozitii in Indicele Prosperitatii, si se situeaza, in prezent, pe locul 45 din 149 de tari, potrivit unui comunicat al Erste Group remis vineri
UniCredit Bank porneste prima editie a Start Major, programul de educatie financiara si pentru cariera care va pregati elevii din invatamantul profesional si tehnic sa devina independenti.
Cand un tanar se intreaba pentru prima oara ce ar putea sa studieze si sa profeseze mai departe, se loveste de o varietate de optiuni greu de cuprins la o varsta frageda.
Mai mult de jumatate dintre angajatii de la nivel global se simt amenintati de automatizare si cred ca locurile lor de munca vor fi schimbate semnificativ sau vor disparea in urmatorii zece ani,
Externalizarea serviciilor de securitate IT ar fi o cale de urmat, in conditiile in care exista prea putine scoli si institutii de formare care se concentreaza pe pregatirea unor experti, se arata
Taxarea muncii in Romania trebuie sa fie redusa, iar acest lucru ar trebui sa fie asumat printr-un set de masuri care sa faca parte din acel capitol ce va adapta actualul Program de guvernare, a