Romania Libera publica, marti, un material amplu, de 4 pagini, in care sustine ca guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, ar fi semnat zeci de note despre colegi si diplomati
Doua persoane au fost retinute la sediul DIICOT, iar alte patru, printre care se numara presedintele FNGCIMM Aurel Saramet, au fost suspendate din functie. Circa 100 de persoane sunt anchetate in cea
Presedintele Fondului de Garantare al Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDB),Eugen Dijmarescu, a declarat joi ca, in opinia sa, Romania se afla in ultimul vagon al unui tren in care a urcat toata
Directorul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB), Eugen Dijmarescu, a declarat joi ca bancile din Romania nu au probleme iminente, motiv pentru care resursele Fondului sunt
Presedintele Fondului National de Garantare a Depozitelor, Eugen Dijmarescu, a declarat miercuri ca numai un sfert dintre cei care au economisit in acest an vor economisi si in 2011, si asta pentru a
Majoritatea romanilor care utilizeaza produse bancare sunt de parere ca dobanzile acordate la produsele de economisire sunt prea mici, iar comisioanele la credite se ridica la un nivel prea mare,
"Slava Domnului ca deocamdata sistemul bancar din Romania nu a suferit efecte directe ale crizei financiare internationale pentru ca expunerile pe care bancile romanesti le-au avut in strainatate sau
"Slava Domnului ca deocamdata sistemul bancar din Romania nu a suferit efecte directe ale crizei financiare internationale pentru ca expunerile pe care bancile romanesti le-au avut in strainatate sau
Perspectiva sistemului bancar din Romania este negativa din cauza conditiilor economice dificile determinate de criza financiara mondiala, dar bancile au fost totusi capabile sa absoarba socurile,
Presedintele Traian Basescu i-a acordat lui Mugur Isarescu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Colan, guvernatorul BNR fiind cel de-al treilea roman decorat cu cea mai inalta distinctie a
Guvernatorul Mugur Isarescu a preferat sa preia personal coordonarea operatiunilor de piata valutara si monetara, directie aflata in mandatul trecut in portofoliul fostului viceguvernator Eugen
Florin Georgescu, pentru prim viceguvernator, si Cristian Popa si Bogdan Olteanu, pentru cele doua functii de viceguvernator, au primit aviz favorabil in Comisiile reunite de buget-finante din
Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat joi pentru NewsIn ca social-democratii ii sustin pentru cele trei posturi de membri ai Consiliului de Administratie al BNR pe Florin Georgescu,
Mugur Isarescu este propus ca guvernator al BNR pentru urmatorii 5 ani, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, va fi sustinut de PSD, in timp ce PDL il va sustine pe Cristian Popa si va propune
In interiorul PNL exista opinii diferite privind propunerea pentru postul de viceguvernator BNR, vicepresedintele Dan Radu Rusanu declarand, pentru NewsIn, ca aceasta este Daniel Daianu, desi
Cand va iesi Romania din criza? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa ai acces la ceva mai multe informatii decat are un om simplu si sa ai capacitatea de a face previziuni. Daca in
"Fata de ceea ce as fi crezut cu cateva timp in urma, in sensul ca poate fundul sau punctul cel mai de jos al recesiunii romanesti va fi in trimestrul II, acum cred ca e mai corect sa spunem ca-l
Relansarea creditarii intarzie si o data cu ea se adanceste si criza economica pe care o traverseaza Romania. Decelerarea creditarii din martie si aprilie i-a determinat pe oficialii BNR sa devina
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, a declarat pentru MEDIAFAX ca este interesat de un nou mandat de guvernator al bancii centrale, pozitie pe care o ocupa de aproape 19
Dupa o luna de campanie in care s-a vorbit cu optimism despre redresarea economiei nationale in partea a doua a anului, pesimismul s-a reinstaurat in randul analistilor, dar si a liderilor politici
Viceguvernatorul BNR Eugen Dijmarescu se asteapta ca agentiile de evaluare financiara sa imbunatateasca, in a doua jumatate a acestui an, perspectivele acordate ratingurilor Romaniei. "Ma astept la o
Romania ar putea sa-si recupereze calificativul din categoria investment grade in primavara anului viitor, in conditiile in care in toamna acestui an agentiile de rating ar putea imbunatati
Expunerile pe care principalele grupuri bancare straine s-au angajat sa le pastreze in Romania includ atat refinantarile pentru subsidiarele romanesti, cat si creditele luate de la grup de entitati
Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a mentinut ratingul BB+al Romaniei la credite in valuta pe termen lung si calificativul 'BBB-' pentru datoria in lei pe termen lung, ambele cu perspectiva
Acordul dintre bancile romanesti si Banca Nationala a Romaniei (BNR) este un "gentlemen's agreement", chiar daca se va semna sau nu un document in acest sens, a spus, miercuri, economistul sef al
Cele noua banci si reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei (BNR) se vor intalni din nou peste sase luni sa rediscute termenii asupra carora au cazut de acord la Bruxelles, a declarat, miercuri,
Dupa ce viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu, a prezentat saptamana trecuta date despre bancile grecesti si cele austriece cum ca acestea si-au retras o parte din finantare, semnalele continua sa
Angajamentul scris al principalelor grupuri bancare straine prezente pe piata din Romania va fi semnat de catre reprezentantii bancilor-mama in cel mult o luna, pe baza negocierilor de marti, de la
Liniile de finantare de la bancile mama din Grecia si Austria catre bancile romanesti s-au redus cu 2,293 miliarde euro in perioada septembrie 2008 - martie 2009, in timp ce capitalurile proprii ale