OMV Petrom va construi, in parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), patru parcuri fotovoltaice cu o putere totala de aproximativ 450 MW, investitiile necesare depasind 400 milioane de
Un raport recent arata ca o cincime din tarile lumii se afla in prezent intr-un accentuat declin ecologic, mai mult de o treime din ecosistemele lor fiind fragilizate de activitatea umana. Deasemenea
Societatea Nationala a Sarii a investit un milion de euro pentru sectia de preparare in subteran de la Salina Praid, care a fost inaugurata marti in prezenta ministrului Economiei, Niculae Badalau,
30 octombrie reprezinta pentru Romania, de 3 ani incoace, data fatidica la care s-a petrecut incendiul din clubul Colectiv, in urma caruia au murit 64 de persoane. Insa in aceeasi data comemoram si
Mai multe organizatii componente ale Campaniei "Salvati Rosia Montana" au depus o cerere de interventie in procesul de arbitraj deschis de Gabriel Resources impotriva statului roman, in care sunt
Drumul judetean care trece prin localitatea valceana Alunu, afectata de la inceputul lunii mai de o alunecare de teren, a fost inchis pe o lungime de aproape trei kilometri, traficul fiind deviat pe
Piata pietrelor pretioase este afectata de recenta scadere dramatica a pretului diamantelor, iar viitorul pare nesigur pentru cei care au ales sa-si investeasca banii in acestea.
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca redeventele nu pot fi modificate, ele fiind calculate in functie de marimea zacamantului si dupa o metodologie extrem de complicata, dar a explicat ca
Multe dintre resursele de subsol ale Romaniei sunt "cantonate" in cariere miniere inchise, care ar trebui redeschise, spune Sorin Gaman, director general adjunct in Ministerul Economiei, precizand ca
Presedintele Comisiei parlamentare speciale pentru Rosia Montana, Darius Valcov (PSD), a propus, marti, plenului Senatului, respingerea proiectului de lege privind unele masuri aferente exploatarii
Exploatarea miniera de la Rosia Montana, un proiect care a starnit reactii fara precedent din partea societatii civile, reprezinta doar o veriga a unui plan de de investitii mai amplu al Guvernului,
Senatorii Comisiei juridice au dat marti aviz negativ, in unanimitate, la proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere de la Rosia Montana, care va fi dezbatut in procedura de
Garantia de mediu pe care investitorul canadian o va depune, anual, in contul statului roman pentru proiectul de la Rosia Montana este de 146 milioane de dolari, la care se adauga o garantie
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, in Comisia pentru administratie din Senat, ca in cazul unei exploatari la Rosia Montana nu exista pericolul infiltrarii cianurilor in panza freatica, ea
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, marti, la Rosia Montana, ca localitatea nu are nicio sansa sa fie inscrisa acum in patrimoniul UNESCO, precizand ca sanse mari in acest sens ar fi in
Guvernul Romaniei percepe o redeventa de 4% pentru exploatarea metalelor pretioase, insa ar fi negociat cu Gabriel Resources cresterea taxei la 6% si a participatiei statului la 25%, in schimbul
Diamantele au inceput sa fie privite cu tot mai mult interes de investitori, dupa ce pretul aurului a inregistrat anul acesta cea mai mare scadere din ultimele trei decenii (37%), in vreme ce pretul
In fata unei crize economice care nu se mai incheie, guvernele europene cauta noi modalitati de a aduce bani in vistieriile goale si proiectele miniere candva neatractive au devenit acum tentante. Un
ompania canadiana ''Eldorado Gold Corporation'' spera sa deschida o exploatare miniera a aurului in regiunea rurala din nord-estul Greciei, in termen de doi ani. ''Eldorado'' a redeschis si alte
Mineritul romanesc asigura in prezent 40% din necesarul de energie al Romaniei, acest sector fiind totodata si cel care are cele mai multe zacaminte la dispozitie.
Bayfront Capital Partners din Canada, actionarul unic al firmei Roman Copper, va sustine preluarea actiunilor detinute de stat la Cupru Min Abrud si plata datoriilor acestora cu participarea unor
FMI a solicitat Guvernului sa inceapa, pana la sfarsitul lunii septembrie, procedurile de lichidare a Companiei Nationale a Huilei (CNH), dupa ce activele neviabile vor fi separate de cele
Comisia Europeana (CE) a aprobat un ajutor de stat de 1,17 miliarde de lei (circa 270 de milioane de euro) pentru inchiderea minelor de carbune necompetitive din unitatile Petrila, Uricani si
Octombrie 2011 va ramane inscris in istoria postdecembrista a teritoriului numit la acea data Romania. In aceasta luna, guvernul Romaniei a luat decizii al caror impact va marca puternic tot ceea ce
Guvernul a renuntat la comasarea producatorilor de energie si carbune in doua societati nationale, Electra si Hidroenergetica, si va opta pentru crearea a doua societati mai mici, urmand sa comunice
Secretarul de stat in Ministerul Economiei (MECMA), Claudiu Stafie, a declarat ca, pana la finele anului, va fi finalizata separarea minelor viabile de cele neviabile, conform NewsIn."Separarea
Romania avea mai putin de 15 tone de aur in rezerva Bancii Nationale (BNR) la sfarsitul secolului al XIX-lea, imediat dupa infiintarea institutiei, si a atins recordul istoric in 1940, cand detinea
Fondatorul variantei chineze a site-ului de reduceri Groupon are un singur principiu: daca nu reusesti din prima, cloneaza pana reusesti.Wang Xing avea 26 de ani cand a clonat Facebook-ul. In luna
Compania Nationala a Huilei (CNH), cel mai mare datornic la bugetul de stat, va continua sa functioneze, dar trebuie sa fie restructurata si eficientizata, potrivit ministrului Economiei, Adriean