Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Războiul din Ucraina, care durează de 2 ani, precum și cel din Israel, dar și scăderea uriașă a traficului de mărfuri prin Canalul Suez a generat în lume multiple perturbări ale piețelor.
Economia globala este pe cale sa inregistreze in 2020 o scadere semnificativ mai mare comparativ cu estimarea facuta de Fondul Monetar International in luna aprilie, a afirmat marti economistul sef
Pe 20 ianuarie 2017, Donald Trump (sustinut moral in mod zgomotos, ostentativ, de catre premierul maghiar Orban Viktor) devenea al 45-lea presedinte al Statelor Unite, puterea dominanta a lumii.
Aproape doua treimi din averile rusilor sunt controlate de oligarhi, restul fiind impartit in firmituri din ce in ce mai marunte intre celelalte paturi sociale, arata un nou studiu realizat de New
Prognozele privind performantele economiei globale devin tot mai pesimist, pe zi ce trece. Economistii FMI tocmai au revizuit in scadere prognoza de crestere economica globala, dar acest lucru nu mai
In ciuda faptului ca pretul titeiului a scazut foarte mult, afectand tarile producatoare de petrol, locuitorii din capitala Arabiei Saudite par sa nu resimta efectele negative ale situatiei.
Disputa dintre Rusia si Ucraina pe tema datoriei de 3 miliarde de dolari, inregistrata de Kiev fata de Moscova, intra intr-o noua faza care i-ar putea provoca surprize lui Vladimir Putin.
Sanctiunile economice impuse Rusiei pentru criza din Ucraina ar putea rade 9 procente din PIB-ul tarii, sustin expertii FMI. Economia rusa marcheaza o aparenta stabilizare, dar efectul izolarii
Recenta fluctuatie a cursului de schimb al yuanului exemplifica tot ce este mai bun si mai rau intr-o societate globalizata, unde evenimentele in derulare de pe o piata pot hotari calculele politice
Un vot de respingere a propunerii creditorilor din partea grecilor ar pune tara intr-o pozitie asemanatoare din punct de vedere economic cu cea care a destramat in 1991 fosta Uniune Sovietica, este
Ministrul grec de Finante, Yanis Varoufakis, a spus miercuri la Paris ca nu crede in incheierea unui acord asupra datoriei cu ocazia reuniunii Eurogrupului, prevazuta pentru joi la Luxemburg.
Rezultatul referendumului din Grecia nu trebuie sa fie o surpriza pentru nimeni, cu atat mai putin pentru oficialii europeni, considera analistul George Friedman.
Un esec in rezolvarea crizei datoriilor din Grecia se poate solda cu mai mult decat deprecierea monedei euro si turbulentele inregistrate de piete financiare.
Statele din cadrul asociatiei BRICS - Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud - au convenit sa creeze un depozit de rezerve valutare in valoare totala de 100 de miliarde de dolari.
Premierul grec Alexis Tsipras merge la Moscova, intr-o vizita oficiala, in conditiile in care negocierile cu creditorii internationali sunt in plina desfasurare.
Pretul scazut al petrolului si eliminarea politicilor de austeritate din economiile dezvoltate ar putea tura motoarele cresterii economice in urmatorii doi ani, dar fara o sansa reala de redresare a
Zona Asiei ramane in continuare pilonul cresterii economice la nivel global, dar de aceasta data nu China va conduce topul economiilor potente la nivel mondial, ci India.
Fondul Monetar International (FMI) a ajuns la o intelegere cu Guvernul din Ucraina pentru o noua linie de finantare, in contextul negocierilor de la Minsk legate de situatia conflictului din estul
Guvernul rus a alocat luni 52 de miliarde de ruble (700 milioane euro) pentru sustinerea pietei muncii, pe fondul desfiintarii a unui numar tot mai mare de locuri de munca de catre companii, intr-o
Fondul Monetar International (FMI) a inrautatit estimarile de crestere a economiei mondiale la 3,5% in 2015 si la 3,7% in 2016, comparativ cu un avans de 3,8% anul acesta si 4% anul viitor,
Prabusirea pretului petrolului va impulsiona economia globala, dar pentru statele producatoare de energie, precum Rusia, reprezinta un risc major, sustine sefa FMI, Christine Lagarde.
FMI a avertizat ca Ucraina se confrunta cu un deficit de finantare de 15 miliarde de dolari si a cerut guvernelor occidentale ca banii sa fie alocati in urmatoarele saptamani pentru a se evita un
Victoria republicanilor in alegerile care au avut loc in Statele Unite risca sa dea o lovitura fatala reformarii FMI, iar directorul general al institutiei, Christine Lagarde, va trebui din acest
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea pretului gazelor naturale produse in Romania si destinate consumului populatiei si va prelungi cu cel putin doi ani si jumatate
JP Morgan va include de joi obligatiunile guvernamentale ale Romaniei in indicele sau global pentru pietele emergente recomandate investitiilor, o decizie care ar trebui sa ajute la mentinerea