Doar 18 tari din grupul G20 raman dedicate luptei impotriva incalzirii globale, presedintele Turciei, Recep Erdogan, schimband brusc directia in acest sens si anuntand ca nu va ratifica acordul, dupa
La sfarsitul lunii august, liderii Frantei, Germaniei si Italiei s-au intalnit pe un portavion italian sub pretextul unor discutii aspecte legate de iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
De la tribuna Adunarii Generale a ONU, presedintele rus Vladimir Putin spera sa sparga blocada sanctiunilor economice impuse Rusiei dupa anexarea Crimeei in primavara anului trecut.
Liderii din zona euro se vor reuni marti, la ora 18.00 (19.00, ora Romaniei), in cadrul unui summit extraordinar la Bruxelles, pentru a discuta pe tema Greciei.
Angela Merkel si Francois Hollande si-au unit vocile pentru a cere guvernului de la Atena sa rezolve negocierile cu creditorii pana la finalul acestei luni.
Sefii FMI si BCE s-au intalnit de urgenta cu presedintele francez Francois Hollande, seful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, si cu cancelarul german Angela Merkel intr-o sedinta-fulger, luni
Criza din Ucraina a fost cauzata de Occident, a acuzat din nou presedintele rus Vladimir Putin, pe fondul negocierilor cu Angela Merkel si Francois Hollande pentru oprirea conflictului separatist din
Presedintii Rusiei, Ucrainei si Frantei - Vladimir Putin, Petro Porosenko si Francois Hollande - si cancelarul german Angela Merkel se intalnesc, miercuri seara, in capitala belarusa Minsk, pentru
Minskul devine miercuri capitala negocierilor purtate de Angela Merkel, Francois Hollande si Petro Porosenko cu Vladimir Putin si separatistii pe care Rusia ii sprijina in conflictul din estul
La mai bine de 17 ani de la primul summit pe tema locurilor de munca, peisajul pietei de munca din Europa este inca unul dezolant. 20% dintre tinerii din statele UE sunt in continuare someri, in timp
Datele economice aferente trimestrului al treilea reprezinta cele mai vizibile rezultate ale Guvernului in acest an. Astfel, Romania a avut cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana in
Accesul la uniunea bancara, obligatia de a adopta moneda unica sau reticenta Romaniei cu privire la uniunea fiscala sunt cateva din temele pe care presedintele Traian Basescu le-a abordat cu presa,
Presedintele francez, Francois Hollande participa, joi, la o serie de discutii la Berlin, alaturi de cancelarul Angela Merkel, in cadrul summitului franco-german. Cei doi oficiali vor cauta rezolvari
Guvernul elen pregateste noi taieri de salarii si pensii din sectorul public, precum si concedierea catorva mii de bugetari, in cadrul noului pachet de austeritate necesar pentru a convinge
Liderii UE se pregatesc pentru o noua incercare de a-si aplana divergentele si a gasi o solutie de iesire din criza, cu o Germanie tot mai izolata, cu cereri pentru ajutor extern din partea Spaniei
Summit-ul UE vine intr-un context special, in care criza datoriilor face victime la foc automat. Mariile economii europene cauta ajutor din partea Uniunii. Care sunt conditiile viitoarelor masuri
Dezbaterea asupra economiei globale si asupra cadrului pentru cresterea economica este o prioritate pe agenda summitului G20, care are loc la 18 si 19 iunie in statiunea Los Cabos din Mexic. In
Liderii Uniunii Europene, care s-au intalnit pentru un summit de urgenta pe 23 mai, nu au reusit, dupa sase ore de discutii, sa schiteze un plan hotarat pentru stimularea cresterii in cele 27 de tari
Tensiunile politice din Grecia au adus in prim plan posibilitatea iesirii din zona euro, Europa incepand sa estimeze consecintele unei astfel de decizii.
Posibilitatea iesirii Greciei din zona euro este din ce in ce mai dezbatuta de oficialii Uniunii Europene, care deja au inceput sa cantareasca pragmatic consecintele unui astfel de pas, in timp ce