Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde
Cifra de afaceri a companiilor din industrie, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, a crescut per total în primele nouă luni ale anului cu doar 1%, în condițiile în care veniturile
Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București, a vorbit în cadrul Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre listarea Hidroelectrica, planuri de viitor, dar
Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București, a vorbit în cadrul Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre listarea Hidroelectrica, planuri de viitor, dar
Fondul Proprietatea (FP) are un potential ridicat de apreciere, existand premisele depasirii pragului de 1 leu/actiune, potrivit analisitilor casei de brokeraj Tradeville.
Premierul Victor Ponta a deschis luni sedinta de tranzactionare a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), context in care a afirmat ca o piata de capital puternica este un element obligatoriu pentru
Bursa de la Bucuresti a inregistrat, de la inceputul acestui an, o crestere intre 5 si 10% pentru principalii indicatori, explicata prin interesul crescut al investitorilor pentru dividentele marilor
FMI impune Romaniei sa privatizeze companiile de stat pana la sfarsitul lunii aprilie, dar tara noastra poate pierde zeci de milioane de euro in urma acestor masuri, potrivit analistului economic
Presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Lucian Anghel, considera ca dupa listare, Romgaz va fi mai atractiva pentru fondurile de pensii private, pentru fondurile mutuale si societatile de investitii
Listarea companiilor de stat pe bursele externe nu este necesara, deoarece piata de capital autohtona are capacitatea de a absorbi ofertele mari. In plus, listarile duble pot ameninta lichiditatea
Noul guvern al Romaniei va respecta calendarele existente cu privire la vanzarea de actiuni ale unor companii energetice detinute de stat si spera sa reuseasca dubla listare pentru cele care urmeaza
Ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat luni, la audierile comisiilor reunite din Parlament, ca Guvernul vrea sa listeze companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz si
Noul ministru al Economiei, Daniel Chitoiu, vrea dubla listare pentru marile companii de stat, atat la BVB, cat si pe pietele internationale, in conditiile in care in ultimii patru ani statul a
Luna viitoare va fi numit management privat in patru companii de stat, cu toate ca unele dintre acestea vor fi vandute. Astfel, statul da sume uriase de bani pentru a aduce manageri ce vor fi
Consortiul BRD (lider de consortiu)-Citigroup-Societe Generale-Intercapital Invest va intermedia listarea Hidroelectrica la Bursa, operatiune prin care compania vrea sa vanda un pachet de 10% din
Un pachet de 15% din actiunile Transelectrica au ajuns miercuri pe bursa, aceasta fiind prima din sirul celor sase companii de stat care vor fi listate anul acesta pe BVB.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, considera ca avem o oportunitate sa recladim piata de capital din Romania. Radu Hanga, directorul BT Asset Management, sustine ca acest lucru se poate intampla, dar
Hidroelectrica, o companie mult-asteptata de investitori pe piata, ar putea fi listata in cel mai optimist scenariu abia la sfarsitul lui 2012, crede fostul presedinte al BVB, Stere Farmache.
La un an de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, Grec Konieczny, a declarat intr-un interviu Business24 ca anul trecut a
Ministerul Economiei a amanat cu aproape doua saptamani, pentru 16 ianuarie, termenul pana la care brokerii pot depune oferte pentru intermedierea vanzarii a 15% din actiunile Romgaz in vederea
Pachetul de actiuni Hidroelectrica ce va fi listat inca se negociaza, dar ca cel mai probabil se vor scoate pe bursa 15% din ele, a declarat Tudor Serban, consilierul personal al ministrului
Statul roman ar putea sa abandoneze ideea imprumutului, atat timp cat are o "masina de facut bani": Bursa de Valori. Directorul Bursei din Bucuresti, Valentin Ionescu, crede ca statul roman ar putea
Directorul general al producatorului de electricitate de stat Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a declarat vineri ca societatea va relua proiectul vechi de cativa ani de listare pe Bursa cu un
Bursa a coborat cu 0,77%, pe o lichiditate in scadere, sustinuta in mare parte de titlurile Fondului Proprietatea (FP), ale caror cotatii au urcat cu 0,84% si au revenit la pragul psihologic de 0,6
Listarea Fondului Proprietatea la Bursa din Bucuresti, saptamana viitoare, poate transforma piata de capital din Romania, cu conditia ca politicienii si birocratii sa nu stea in cale, potrivit unei
Cristian Busu, membru al Comitetului Reprezentantilor Fondului Proprietatea (FP), nu mai este in conflict de interese dupa ce tatal sau, Enache Busu, a fost revocat din functia de administrator al