La doar câteva sute de metri de granița (invizibilă) dintre București (sector 4) și Ilfov (Popești-Leordeni), pe Șoseaua Oltenitei - DN4, se ridică un ansamblu rezidențial ce va schimba
Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
În cazul proiectelor de infrastructură de transport, inclusiv rutier, care vizează interesul public și strategic, recepționarea lucrărilor se va face pe loturi, secțiuni, sectoare, părți sau
SudRezidential lanseaza incepand cu data de 15 martie 2024 un serviciu special de inchiriere unitati locative in regim hotelier, serviciu operat de catre o echipa dedicata de concierge desk 24/24.
Valentin Budeș, directorul financiar al Sphera Franchise Group, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal
Muzeul Luvru din Paris va majora în 2024, pentru prima oară în ultimii 7 ani, taxa de intrare de bază cu 29%, crescând astfel îngrijorările că turiștii care vor veni anul viitor la Paris
Autoritățile locale din București au anunțat miercuri, 15 noiembrie, iminenta scoatere la licitație a construirii unei noi magistrale de metrou în sudul Bucureștiului.
Alstom a anunţat luni că investeşte peste 50 de milioane de euro pentru construcţia unui depou în centrul Capitalei, pentru mentenanţa celor 37 de trenuri electrice de călători Coradia Stream
Ponderea celor care plănuiesc să achiziţioneze o locuinţă în următoarele 12 luni a scăzut cu 8 puncte procentuale, de la 45% în 2022, la 37% anul acesta, însă a crescut spectaculos
Moda vine și pleacă, dar există unele lucruri care nu-și pierd relevanța în niciun caz. Aspectul nostru vorbește mai tare decât cuvintele noastre. În fiecare zi trecem pe lângă sute de
Vrei să te muți în Capitală sau să schimbi cartierul în care locuiești în prezent în București? Probabil te gândești care este cea mai bună opțiune pentru locuit, așa că vrem să
Fie că ești un om de afaceri, antreprenor sau o persoană fizică ce deține o locuință, cu toții știm cât de important este să respirăm aer curat și proaspăt. Dar acest lucru nu este
Liderii coalitiei de guvernare au ajuns la un consens miercuri, 9 noiembrie, in ceea ce priveste plafonarea si compensarea preturilor la energie electrica, au precizat surse politice pentru News.ro.
Trăim în era timpului care parcă nu ne ajunge și ne dorim să optimizăm la maximum fiecare efort pe care îl depunem pentru confortul nostru. Iar acasă este locul în care te încarci cu
Scarile rulante reprezinta o solutie de mobilitate excelenta, care contribuie la transportul oamenilor in mod confortabil. Considerate tehnologii sigure, acestea reprezinta instalatii care includ o
Dacă vreți să vreți să călătoriți cu metroul și să reciclați în același timp, acum se poate. Poți duce câteva pet-uri și primești bilete de transport. Însă nu numai plasticul este
Gasirea apartamentului perfect poate dura destul de mult, daca nu stii de unde sa incepi cautarile si care sunt criteriile carora merita sa le acorzi importanta. In randul tinerilor, cele mai
Metrorex a anuntat joi ca a notificat firma care administreaza spatiile comerciale de la metrou ca, in regim de urgenta, sa fie eliberate si predate catre administratorul retelei de transport
Catalin Drula, ministrul Transporturilor, a catalogat greva de la metrou ca fiind "o actiune ilegala", sustinand ca miza este reprezentata de "afacerile oneroase cu inchirierea de spatii comerciale".
Metroul din Bucuresti este un monopol lipsit de orice control, platit de intreaga populatie a tarii, a afirmat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, in cadrul evenimentului
In timp ce Metrorex este ingropata in datorii, sindicalistii de la Sindomet Servcom S.R.L.s-au bucurat de profituri de milioane de lei, in conditiile in care firma respectiva are CAEN principal
Zeci de turisti asteapta, sambata dupa-amiaza, la coada pentru a urca in telegondola din Sinaia, randul celor care vor sa urce la Cota 2000 pentru a schia intinzandu-se pe mai multi metri. De altfel,
Catalin Drula, ministrul Transporturilor, a solicitat sprijinul expertilor Bancii Europene de Investitii pentru a decide daca se va continua proiectul Magistralei M6 pana la Otopeni. Decizia o sa fie
Segmentul magistralei de metrou M6 dintre Baneasa si Aeroportul Henri Coanda se afla intr-un proces de reevaluare la Ministerul Transporturilor, in contextul in care magistrala M5, pe axa de est-vest