Consolidarea fiscală va fi un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil, a declarat, marţi preşedintele Consiliul Fiscal, Daniel Dăianu, care a atras atenţia că
În 2023, inspectorii ANAF au efectuat 77.129 verificări fiscale şi antifraudă (inspecţii fiscale, controale antifraudă, verificări documentare) în cadrul cărora au identificat şi recalculat
Pe lângă suita de noi taxe și impozite aplicate operatorilor economici și plătitorilor de TVA de la 1 ianuarie, anul a debutat și cu un haos general în mandatarea sistemului RO e-Factura.
Dupa aproximativ trei ani de la momentul aparitiei sale, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ramane un subiect fierbinte pentru
Odata cu sezonul estival, au reaparut si discutiile privind principalele probleme cu care se confrunta sectorul HoReCa. Unul dintre subiectele puternic dezbatute a fost reglementarea bacsisului.
Eliminarea impozitului pentru salariul minim si scutirea de CAS pana la varsta de 21 de ani, urmata de o crestere anuala cu cinci puncte procentuale pana la cota de 25%, sunt cateva dintre
In sistemul fiscal actual din Romania nu se percepe o taxa pe avere. De altfel, sunt inca destul de putine state in lume care practica impozitarea "averii". In plus, nu exista niciun mod unitar de
Dupa ce ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, i-a cerut sefului ANAF sa stranga pana la finalul anului, din TVA si accize, venituri suplimentare de 2,4 miliarde de lei, Fiscul pregateste mai multe
Contributia de asigurari sociale (CAS) si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) in cazul drepturilor de proprietate intelectuala ar putea fi retinute la sursa, potrivit unui proiect
Formularul 600, pe care persoanele fizice care au realizat in 2017 alte venituri decat cele de natura salariala, chiar daca au si calitatea de salariat, iar aceste venituri extra-salariale sunt mai
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Aproximativ 22.000 de angajati ai Ministerului Finantelor au declansat un protest spontan, luni dimineata, nemultumiti de proiectul legii salarizarii unitare.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a incasat 2,5 milioane lei de la un contribuabil din grupul primelor 10 persoane fizice cu averi mari (PFAM) unde s-au incheiat verificarile,
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a incasat venituri bugetare de 88,275 miliarde lei in primul semestru din 2014, mai mult cu peste trei miliarde de lei comparativ cu perioada similara
Premierul Victor Ponta a declarat marti ca pe primul semestru al acestui an s-au incasat ca venituri la bugetul de stat cu 3 miliarde de lei in plus fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Ordonanta de urgenta care introduce schema fiscala pentru restructurarea creditelor va fi aprobata in sedinta de joi a Guvernului, a anuntat premierul Victor Ponta.
Fiscul va verifica 2.000 de persoane cu averi mari, in toata tara, in intervalul 1 iulie-30 septembrie. In cadrul actiunii vor fi verificate, fara notificare prealabila, persoanele care depasesc
Acordul cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) este intr-un evident impas. Tintele convenite in acord care au fost atinse sunt mult mai putine decat cele amanate sau cele
Peste 400 de persoane se afla pe lista Directiei de Verificare a Marilor Averi, din cadrul Fiscului. Acestea sunt suspectate ca au venituri nedeclarate, pentru care nu s-au platit taxele aferente la
Posta Romana estimeaza ca va obtine in acest an un profit brut de 2 milioane lei, fata de o pierdere de 182,9 milioane lei in 2011, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2012, aprobat
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a transmis circa 400 de notificari de conformare unor persoane fizice cu venituri ridicate pentru a informa contribuabilii cu privire la obligatia
Sorin Blejnar, fostul sef al ANAF, a spus ca verificarea persoanelor cu venituri mari va incepe in partea a doua a anului, cu un prim lot de 300-400 persoane, care anul trecut au avut venituri de
Agentia Nationala de Administrare Fiscala va declansa actiunile de control in cazul marilor averi, cu scopul impozitarii, odata cu prelucrarea declaratiei de venit pe anul trecut, care trebuie depusa
Relatia dintre stat si contribuabili trebuie sa fie una pragmatica, dar corecta precum cea dintre o firma si clientul sau. In Romania, insa, predictibilitatea este pusa sub semnul intrebarii.
Guvernul Ponta a venit, luni, in Parlament, pentru a cere votul de investitura. Procedurile au decurs fara probleme, noul Executiv obtinand 284 de voturi, din cele 231 cat avea nevoie. In aceasta
Persoanele fizice cu venituri sau averi mari, care au efectuat tranzactii imobiliare in perioada 2006-2008, vor fi verificate incepand cu anul viitor intr-un program guvernamental de control.
Noile prevederi ale Codului Fiscal, prin care firmele platesc contributii sociale integrale pentru salariatii cu drepturi de autor si contracte de munca la aceeasi companie, reprezinta doar frane in
O echipa de experti ai FMI efectueaza, in perioada 7-20 aprilie, o misiune tehnica la sediul ANAF, pentru a acorda asistenta in legatura cu metodele indirecte de control si cresterea gradului de