Razboiul din Ucraina cu sanctiuni privind importurile de gaze naturale si petrol din Rusia, dar si cresterea continua a inflatiei ii face pe romani sa isi faca griji cu privire la asigurarea
Situatia de pe piata petrolului a fost foarte volatila in ultimele saptamani, atitudinea investitorilor schimbandu-se radical pe perioade foarte scurte de timp. Pentru a ne face o idee despre
Presedintele american Donald Trump a anuntat ca SUA nu vor mai acorda exceptii pentru cumparatorii de petrol iranian, decizie ce a avut ca efect imediat cresterea cotatiei titeiului pe pietele
Benzina si motorina s-au scumpit de aproape doua ori mai rapid ca media Uniunii Europene, in ultimul an, principalii factori fiind masurile luate de PSD si cresterea pretului barilului de petrol.
Niciodata, in ultimii 11 ani, n-a mai fost energia electrica atata de scumpa, pe pietele angro din Romania, la inceput de toamna. Iar asta inseamna ca atat consumatorii casnici, populatia, cat si
Pretul benzinei si al motorinei ne arde la buzunare: avem cea mai mare scumpire dintre statele membre UE, in ultimul an. O combinatie intre haosul din sistemul fiscal, supraacciza reintrodusa in
Romania a inregistrat cea mai mare scumpire a benzinei, in Europa, de la inceputul anului pana acum. Suntem lideri detasati, la mare distanta de urmatoarea clasata, Franta, si intr-un ritm de doua
Pretul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20 de bani pe litru in ultimele doua saptamani, conform analizei Profit.ro, ca urmare in principal a evolutiei internationale a pretului petrolului
De parca nu ar fi fost de ajuns ca de pe 15 septembrie a crescut pretul combustibililor si urmeaza inca o scumpire din cauza impunerii supraaccizei la carburanti, si pretul petrolului e din ce in ce
Inceputul anului 2017 a adus o veste buna pentru soferi: carburantii s-au ieftinit, dupa eliminarea supraaccizei, reducerea TVA cu un procent si scaderea altor taxe. Dar iata ca minunea a durat doar
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a acceptat, miercuri, prima reducere a productiei de la criza financiara din 2008, asa ca pretul barilului de titei a urcat cu 8%, la 50 de dolari.
La nivel global, pretul alimentelor a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 5 ani, inregistrand o scadere de 14% intre lunile august 2014 si mai 2015, arata expertii Bancii Mondiale.
Pretul carburantilor ar putea sa scada cu 2-3% in saptamanile urmatoare tinand cont de scaderea titeiului si stabilitatea cursului leu-dolar, potrivit unei analize XTB Romania.
Proiectul de act normativ privind impozitarea veniturilor exceptionale inregistrate de companiile petroliere va fi elaborat pana la sfarsitul anului 2012, a declarat, sambata, ministrul Economiei,
Tensiunile din Siria si Iran, dar si criza economica, afecteaza pretul barilului de petrol si, in consecinta, pretul carburantilor la pompa, inclusiv in Romania. Care sunt, insa, elementele care
Guvernul pregateste suprataxarea veniturilor exceptionale ale companiilor petroliere, din 2013. Specialistii sustin ca ea ar trebui sa fie aplicata pe profitul exportat al acestor companii,si ca o
Pretul petrolului a scazut cu 1,8%, pana la 99,10 dolari pe baril, la sfarsitul tranzactiei de joi pe bursa de marfuri din New York. Scaderea vine ca o reactie directa la raportul care arata ca UE
Marile companii petroliere si bancile de pe Wall Street au incetat tranzactiile cu titei libian, pe baza sanctiunilor impuse tarii, riscandu-se o blocare totala a exporturilor din tara nord-africana
"Pretul petrolului a sarit de 100 de dolari si pare sa nu se opreasca aici cu atat mai mult cu cat tensiunile in Libia sunt tot mai puternice si par a se raspandi si in alte tari din zona araba.
Benzina s-a scumpit in Romania cu 24,4% in acest an, reprezentand cea mai puternica scumpire in randul producatorilor de petrol din Uniunea Europeana, arata datele Bruxelles-ului, informeaza money.ro
Daca in cazul produselor alimentare, majorarea taxei pe valoare adaugata, nu a dus la o scumpire de genul celei pe care o prognozau majoritatea producatorilor, in schimb, in cazul carburantilor, a
Companiile de energie electrica si cele petroliere vor lua in calcul in acest an activitatea de fuziuni si achizitii pentru a-si consolida pozitia strategica, pentru a obtine acces la piete si pentru
Bursa de la Bucuresti trecuse pe rosu la mijlocul sedintei de miercuri, iar sectorul societatilor de investitii financiare (SIF) avea cel mai sever declin, de 1,75%, in contextul unor evolutii
Pretul petrolului a urcat joi la 43 dolari/baril, dupa ce Emiratele Arabe Unite au anuntat scaderi ample ale cantitatii de titei furnizate Asiei in aprilie, ceea ce ar putea fi un semnal ca
Pretul petrolului a scazut vineri sub 47 dolari/baril, inainte de reuniunea Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la sfarsitul acestei saptamani, ce a dus la scumpirea petrolului cu
Companiile de transport intentioneaza sa majoreze preturile la calatoriile cu avionul, din cauza scumpirii petrolului si a kerosenului pe plan mondial. Astfel, de la jumatatea acestei luni,
Cotatiile internationale ale titeiului, care a ajuns la 50 de dolari/baril, se vor face resimtite in preturile carburantilor romanesti in urmatoarele 45 de zile.Ieri-dimineata, cotatiile titeiului au