Numărul insolvenţelor persoanelor fizice este în creştere în special în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, marţi, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a
Banca Transilvania este tot mai aproape de a finaliza tranzacția prin care cumpără OTP Bank România. Înainte de terminarea ultimilor pași cu primirea aprobărilor, ambele bănci și-au anunțat
Potrivit Legii 77/2016, darea în plată reprezintă un mijloc de stingere a datoriilor. Mai exact, cel care a luat un împrumut bancar și se află într-o situație dezavantajoasă, plata
Creditele imobiliare reprezintă o soluție pentru acele persoane care doresc să-și achiziționeze o locuință, dar nu au posibilitatea financiară de a face acest lucru. Obținerea unui astfel de
La Alba Iulia a început procedura de insolvență a unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul imobiliarelor, care are datorii de peste 10 milioane de euro.
Banca Centrală Europeană (BCE) susţine o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele şi bancnotele rămân un
Conturile Termoenergetica ar putea fi blocate de ELCEN, care a obtinut executarea silita pentru o datorie de 535 de milioane de lei de la compania municipala. Poprirea conturilor ar putea insemna
Daca deja ai inceput sa ai probleme financiare si stii ca va veni banca peste tine pentru a pune poprire pe bunuri, trebuie sa stii ca unele dintre acestea nu iti pot fi retinute.
Fostul fotbalist Dorinel Munteanu va deschide lista PMP in Cluj pentru Senat. A candidat si pentru Consiliul Local Galati, tot din partea PMP, la alegerile locale din septembrie 2020, dar nu a reusit
Bugetarii SED LEX vor si ei stimulente financiare de la stat pe motiv ca si inspectorii fiscali, lucratorii vamali sau alti angajati ai statului sunt expusi la acelasi nivel de risc de infectare cu
O casa de amanet este un tip aparte de creditor. Mai precis, desi intra in categoria institutiilor financiare nebancare, aceasta are dreptul de a oferi exclusiv credite de tip amanet.
Proiectul propus de Gabriela Firea pentru reducerea datoriei de 115 milioane de euro fata de familia Constanda a fost respins, joi, de catre consilierii generali, pentru a cincea oara.
Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a respins proiectul de hotarare privind darea in plata a unei parti din Satul Francez, avand in vedere obligatiile catre Maria si Costica Constanda.
Ministerul de Finante, impreuna cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), au au intreprins o serie de masuri in vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar si pentru sustinerea
Popularitatea licitatiilor online de locuinte a crescut foarte mult in ultimii ani in Romania, multi oameni fiind interesati sa achizitioneze o proprietate la un pret mai mic decat cel al pietei.
Senatul a aprobat, in sedinta de plen online de marti, propunerea legislativa initiata de parlamentarii PSD privind suspendarea rambursarii creditelor.
In contextul pandemiei de COVID-19, conducerea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (UNEJ), prin Biroul Executiv al Consiliului Uniunii, a decis suspendarea evacuarilor silite pe durata
Economia romaneasca risca sa se confrunte cu un val semnificativ de insolvente dupa data 1 iunie, data probabila la care statul va opri finantarea somajului tehnic in majoritatea domeniilor economice
Guvernul Romaniei a adoptat recent anumite masuri destinate sprijinirii debitorilor care intampina dificultati financiare din cauza pandemiei de COVID-19, instituind un cadru normativ care ofera
A fost publicat, joi, in Monitorul Oficial, ordinul privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanta a actelor de executare si a procedurii de comunicare a acestora.
Accentuarea crizei economice, pe fondul pandemiei de coronavirus, a afectat deja cateva zeci de mii de firme, care angajeaza peste 1,2 milioane de salariati, iar primele efecte s-au vazut in
Obligatiile fiscale scadente si neachitate pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta nu vor fi considerate obligatii fiscale restante, iar pentru acestea nu se calculeaza si nu se datoreaza
Masurile luate de Guvern cu privire la amanarea ratelor la credite nu sprijina in mod real debitorii, acorda beneficii substantiale bancilor si institutiilor financiare nebancare si sunt chiar mai
In confruntarea cu pandemia de Sars-Cov-2, autoritatile nationale au luat rapid masuri pentru a atenua impactul social si economic produs de raspandirea acestui virus.
Presedintele Romaniei a instituit starea de urgenta pe o perioada de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii, prin Decretul nr. 195 publicat in Monitorul Oficial pe 16 martie 2020.
Ordonantele de urgenta care cuprind masurile economice pentru sprijinirea mediului de afaceri, precum si cele de protectie sociala decise de Guvern in contextul pandemiei de coronavirus au fost
Ministrul Economiei Virgil Popescu anunta ca Guvernul a pregatit masuri care sa vina in sprijinul celor afectati de criza coronavirusului si ca, desi autoritatile isi doresc ca firmele sa depuna