Banca Naţională a Elveţiei (SNB) nu consideră necesară emiterea către publicul larg a unei monede digitale bancare centrale (CBDC), a declarat preşedintele SNB, Thomas Jordan, transmite
Țările din grupul BRICS, format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, și-au anunțat intenția de a crea un sistem de plată independent bazat pe tehnologia cripto și blockchain.
Cererea de plata numărul patru din PNRR include atât reforma pensiilor generale, cât și reforma salarizării unice, dar și reforma impozitelor și taxelor. Potrivit ministrului Finanțelor,
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Anul care începe chiar de luni va aduce modificări fiscale importante despre care consultanţii spun că vor descuraja investiţiile, iar experţii Fondului Monetar Internaţional că sunt
În cadrul Summitul Mondial pentru Acțiuni Climatice COP28, guvernele lumii s-au reunit din nou în acest an pentru a avansa planurile ambițioase de transformare a politicilor energetice în
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu afirma ca varful tensiunilor generate de criza COVID-19 in domeniul bancar a fost depasit, subliniind ca, in perioada 11-20 martie, retragerile de numerar, de la BNR,
In 2016, Fondul Monetar International a estimat ca nivelul coruptiei a ajuns la aproximativ 2% din economia globala - intre 1.5 si 2 trilioane de dolari. Coruptia este la o scara atat de mare in
Tinerii educati vor continua sa plece din tarile sarace si corupte din estul Europei, cum este si Romania, in ciuda noilor oportunitati aparute pe piata muncii, din cauza instabilitatii politice, a
Zona euro este intr-o situatie financiara mai buna decat in urma cu un deceniu, dar nu este suficient de solida pentru a face fata unei alte crize economice, a avertizat, joi, directorul general al
Ar fi fost un miracol ca o guvernare si ticaloasa si incompetenta, axata pe demontarea democratiei si salvarea propriului lider de gratii, sa nu produca si un dezastru financiar si economic.
Guvernul italian nu reuseste sa promoveze cresterea economica, a apreciat miercuri Fondul Monetar International. Reforma pensiilor "va creste numarul de pensionari, va creste bugetul oricum ridicat
Raportarea la cursul valutar se face de fiecare data cand o persoana are nevoie sa plateasca online pentru un anumit serviciu sau bun din strainatate sau cand se urmareste simpla realizare a unei
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara
Bulgaria va depune oficial miercuri cererea de aderare la uniunea bancara, ca parte a obiectivului sau de a deveni a 20-a tara membra a zonei euro, a anuntat ministrul de Finante, Vladislav Goranov.
Angela Merkel si-a prezentat duminica, dupa luni de amanari, intr-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), raspunsul pe care i-l da lui Emmanuel Macron cu privire la viitorul zonei
Dupa mai mult de un deceniu de la aderarea la Uniunea Europeana, Bulgaria va mai avea probabil de asteptat inca un sfert de secol pana cand va fi tot atat de bogata ca si restul blocului comunitar,
Pentru a putea adopta moneda euro, Bulgaria trebuie sa mentina o cresterea economica solida si prudenta fiscala pentru o perioada relativ lunga de timp, a declarat marti guvernatorul Bancii Nationale
Bulgaria, tara care in prezent detine presedintia rotativa a UE, spera sa demareze in prima jumatate a acestui an procedura care sa ii permita aderarea la zona euro, a anuntat joi ministrul bulgar de
Locuitorii Arabiei Saudinte si cei ai Emiratelor Arabe Unite se bucurau pana la inceputul acestui an de un sistem social foarte generos si aproape fara taxe.
Expertii Fondului Monetar International considera ca restul creditorilor internationali ai Greciei gresesc atunci cand impun conditii de austeritate extrema "copilului problema" al zonei euro.
Datorii prea mari, prea putina competitivitate si un sistem bancar instabil - este ceea ce am sustinut joi in cadrul discursului meu de la Reuniunea anuala FMI - Banca Mondiala de la Washington ca au
Mediul bancar european nu da semne sa isi fi revenit dupa criza financiara care a zguduit lumea in urma cu opt ani. Numarul institutiilor de credit care se zbat sub povara greselilor trecute este
Electoratul elen a decis sa il readuca in fruntea guvernului de la Atena pe omul care, timp de sase luni, a urmat un traseu mai mult decat dezordonat in relatia cu alegatorii sai, ca si cu creditorii
Ca urmare a angajamentului Romaniei fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International de a elimina in perioada urmatoare preturile reglementate in sectorul gazelor naturale, se anunta
Pe masura ce al treilea program de asistenta financiara destinat Greciei se apropie de linia de start, atentia tuturor analistilor se concentreaza pe detalii precum deficitul bugetar si alte tinte
Dupa cheltuirea a peste 240 de miliarde de euro acordati in cadrul celor doua programe de asistenta financiara si cinci ani de austeritate, cu taieri salariale si reduceri de posturi, Grecia este in
Criza datoriilor din Grecia a ajuns la un nou capitol. Pregatindu-se pentru falimentul tarii si efectele acestuia, oficialii germani recomanda elenilor folosirea unui sistem cu moneda dubla.