Proiectul de lege denumit şi „Legea Păcănelelor” a fost adoptat marți, 9 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor cu 243 de voturi „pentru", patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.
Ca în orice an cu miză strategică și în 2024 marile corporații, antreprenorii, grupurile de business, personaje semnificative ale sistemului social, politic și instituțional caută să
Persoanele care se află în situația să aibă nevoie să „cumpere” vechime pentru a compensa perioadele când nu au contribuit la sistemul de pensii pot profita de această oportunitate până
Baza de tratament și agrement de la Ocna Mureș va avea în 2023 venituri totale de peste 10 milioane de lei de pe urma a peste 250.000 de clienți. Profitul brut va depăși 1,6 milioane de lei
Toţi beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru sprijinirea familiei, dar şi alte persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse, vor beneficia, de anul viitor, de venit
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, marţi, că industria jocurilor de noroc a avut "statul complice în ultimii 30 de ani", menţionând că sunt copii
La începutul lunii septembrie a.c. senatorii români au votat un proiect de lege rezultat din contopirea mai multor proiecte legislative de modificare a cadrului legal aplicabil jocurilor de noroc.
Guvernul urmeaza sa aprobe in sedinta de miercuri proiectul de lege privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare in sistemul
Doi fosti angajati ai Primariei Ploscuteni, din judetul Vrancea, unul in varsta de 46 de ani, altul de 44 de ani, au fost condamnati definitiv, la inchisoare cu suspendare, dupa ce au reusit ani de
Romania risca sanctiuni serioase din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea obiectivului de reciclare a deseurilor de cel putin 50%, pana la data limita de 31 decembrie 2020, tinta care din
In primul weekend cu masuri de relaxare, politistii bucuresteni au facut verificari la mai multe cluburi din Capitala. Si au aplicat amenzi de 66.000 de lei, dupa ce au descoperit ca in clubul Xs de
In campania electorala, unele formatiuni politice din Romania au pomenit de cresterea pensiilor cu 40% "daca acest lucru va fi posibil". Ulterior, incet-incet, s-a mers pe majorarea de 14%, care
Camera inferioara a parlamentului britanic a adoptat luni seara controversatul proiect de lege care pune sub semnul intrebarii Tratatul Brexit, o masura de precautie pentru Londra, care in cursul
Politicul ar putea deveni, in perioada urmatoare, fata de economia Romaniei, elefantul din magazinul de portelanuri pentru care romanii vor trebui sa plateasca toate cioburile daca nu se misca cu
Ion Ghizdeanu, fostul presedinte al Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza (CNSP), unul dintre oamenii cheie care coordonau politica econonomica promovata de Liviu Dragnea si Darius Valcov, a
Comisia Europeana isi dubleaza eforturile pentru a arata ca Europa a invatat lectiile trecutului si va evita acum, dupa "Marea izolare", greselile comise in timpul "Marii recesiuni".
Armata ideologica a Iranului, "Gardienii Revolutiei", a lansat joi un avertisment marinei americane prezente in Golf, dupa ce s-a dotat cu 110 noi nave de lupta, relateaza AFP.
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) licentiaza temporar transmisiile pentru evenimente de tip drive-in (cinema, concerte live), in conditiile in care au
CEC Bank, institutia financiara cu cea mai lunga traditie si cea mai extinsa retea teritoriala din Romania, poate acorda credite de aproximativ 2 miliarde de lei prin programul IMM Invest, avand
Omniasig Vienna Insurance Group (VIG) extinde acoperirea pentru cazul infectarii cu coronavirus, fara niciun cost suplimentar, in urmatoarele doua luni, pentru toate politele de asigurari de sanatate
CEC Bank ofera clientilor acces direct la situatia taxelor, impozitelor si a amenzilor datorate catre autoritati direct din aplicatia Mobile Banking, prin interogarea si integrarea cu Ghiseul.ro.
In confruntarea cu pandemia de Sars-Cov-2, autoritatile nationale au luat rapid masuri pentru a atenua impactul social si economic produs de raspandirea acestui virus.
Evolutia situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de tari si rapiditatea cu care acesta se si propaga pe teritoriul
FREE NOW, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate detinuta de Daimler si BMW, anunta ca a primit aviz tehnic permanent ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la
Dupa ce, de o bucata buna de timp, pe santierele din Romania au inceput sa munceasca cu spor (si poate si cu drag) lucratori din China, in ultima perioada am vazut tot mai des angajati din Nepal,
Domeniul fiscal naste pasiuni si idei de afaceri, mai ales intr-o tara ca Romania, marcata de schimbari legislative si sute de modificari ale Codului Fiscal, in fiecare an.