Rețelele de socializare au devenit o parte integrantă a vieții noastre în secolul XXI. Ele au transformat modul în care comunicăm, socializăm și percepem anumite informații. În timp ce
Echilibrul viață personală - viață profesională pare din ce în ce mai greu de realizat, iar unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este timpul liber aproape inexistent în
Viața de familie aduce multe schimbări în dinamica oricărui cuplu, indiferent de vârsta celor doi. Împlinirea pe plan personal crește pe măsură ce reușim să ne construim propria familie
Weekend-ul este un prilej excelent pentru a petrece mai mult timp împreună cu cei dragi. O duminică în familie îți încarcă bateriile pentru săptămâna care urmează, așa că ne-am gândit
Acasa - locul care reprezinta siguranta, relaxare, familie, bunastare. In acest mediu, produsele ce le utilizam zi cu zi ar trebui sa aiba proprietati care sa sublinieze rolul special al acestui loc.
La inceput de an, Romania se situa la coada Europei in ceea ce priveste munca de acasa, doar unul din cinci romani desfasurandu-si activitatea din confortul propriei locuinte. Dupa starea de urgenta,
Aproape ca ne gandim cu nostalgie la inceputul anului 2020 cand lupta continua pentru oamenii valorosi a insemnat "doar" o competitivitate intensa pe piata muncii. Atragerea si retentia era dificila
Coronavirusul poate veni insotit de frica, teama, anxietate, depresie, atacuri de panica. Chiar daca nu va stiti bolnavi, totusi frica de a nu lua acest virus precum si teama de a nu fi cumva pus in
SCOALA IT, program educational IT 100% romanesc, cu peste 11 ani de experienta de predare, a lansat cursurile online intr-un sistem gratuit, ca suport pentru toti cei care stau in aceste momente
IKEA Romania introduce o noua forma de stimulent - luna de tranzitie pentru parinti, menita sa vina in sprijinul angajatilor cu copii mici, aratand in acelasi timp preocupare pentru viata de familie
Epidemia de coronavirus obliga numerosi parinti sa isi desfasoare activitatea profesionala de acasa. Daca si tu te afi in aceasta situatie, este foarte posibil sa descoperi ca nu intotdeauna copiii
Majoritatea angajatilor din corporatiile prezente pe piata romaneasca lucreaza de acasa in aceasta perioada, conform unui sondaj derulat de Asociatia Business Service Leaders in Romania (ABSL) in
In anii nouazeci, Dorin Boboc pleca in America sa-si urmeze visul, acela de a deveni inginer in constructii de avioane. A facut facultatea la New York si in scurt timp s-a angajat la una dintre cele
Si in 2019, Schaeffler Romania a continuat seria de programe educationale, dedicate elevilor, si studentilor si nu numai, din comunitatea brasoveana. In anul ce s-a incheiat au trecut pragul
Angajat sau Antreprenor? Adevarul este ca dupa 5-10 ani de munca intr-o corporatie sau la stat te cam saturi de proceduri, regului, ierarhie, program, etc si parca ai nevoie de putina libertate.
Sarcina, in special prima, presupune o schimbare radicala care influenteaza toate aspectele vietii tale, atat pe plan personal, cat si profesional. Esti o femeie activa si iti doresti sa intampini
Cei care muncesc, castigand bani multi, considera ca isi fac datoria fata de familie doar prin aportul finaciar. Pentru ei, banii inseamna totul: o scoala mai buna, un profesor de meditatie mai
Daca esti manager, director, patron sau sef de birou stii cat de greu poti lua uneori o decizie. Mai ales ca deciziile pot fi pe mai multe planuri, cum ar fi: concedieri, bonusuri, taieri salariale,
Timpul alocat familiei si activitatilor petrecute impreuna cu sotul sau sotia si copiii a devenit extrem de scurt, mult mai scurt decat a fost vreodata si asta din cateva cauze ce par a domina omul
Singura prezenta 'romaneasca' cu un lungmetraj in editia 2018 a festivalului de la Cannes a fost Marta Bergman, regizoare nascuta in Romania, prezenta in sectiunea ACID cu filmul Seule a mon mariage,
Elena Serbanescu este diplomat, fost delegat de tineret al Romaniei la ONU si, mai nou, antreprenor social. Isi doreste sa puna in valoare comorile rurale ale tarii noastre si, convinsa ca promovarea
Goran Bregovic si Wedding And Funeral Orchestra vor concerta la Bucuresti pe 29 septembrie, la Arenele Romane, in aer liber, pentru a patra oara consecutiv.
Terapia de cuplu a devenit din ce in ce mai importanta. Oamenii au ajuns sa inteleaga faptul ca sfaturile prietenilor din propriile lor experiente nu mai sunt utile, ca nu le pot aplica sau pentru ca
Ewald Raben este un antreprenor nascut in Olanda, care a facut pionierat in transporturi, la 22 de ani. Dupa 1989, el pornea cu planuri mari in Polonia pentru a deschide o filiala a companiei
Pentru ca lumea digitala ne conecteaza din ce in ce mai mult, apare o tendinta tot mai accentuata de a ne face bagajul si de a calatori pe perioade lungi de timp, de a explora, a cunoaste si a