Reprezentanții băncilor centrale au în general o reputație legată de aversiunea față de risc, mai ales în contextul în care o parte importantă din slujba lor este să anticipeze scenarii
Uniunea Europeană se confruntă cu noi semne ale unei recesiuni care ar urma în 2024. Deși blocul comunitar a reușit să evite o contracție profundă, creșterea economică stagnantă și
Directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a propus luni crearea unui "fond pentru zile negre" in zona euro, in ideea de a proteja statele membre si uniunea monetara de
Varianta iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana pune pe ganduri intreaga lume financiara din Londra. Orasul ar putea fi retras de pe harta bancara a UE in eventualitatea in care Banca Centrala
Nouriel Roubini, omul care a prezis criza globala, revine in centrul atentiei aducandu-le aminte oficialilor europeni ca actuala criza a zonei euro a fost prevestita inca din 2006.
Economia mondiala s-a zbatut in 2014 in acelasi sant in care a fost lasata in 2008. In ciuda unor actiuni ferme intreprinse de guvernele din zona euro si din Statele Unite, ambele economii se
Pietele bancare din centrul si estul Europei vor inregistra cresteri in 2015, insa tarile cu un nivel ridicat al imprumuturilor in moneda straina, cum este cazul Romaniei, vor fi mai expuse
Aproape jumatate dintre cele mai mari banci europene s-ar putea sa fie fortate sa se retraga de pe anumite segmente de piata, in cazul in care planul de reformel structurale va fi aprobat de
Europa este pregatita sa devina urmatoarea superputere economica in deceniul 2020-2030, devansand state precum SUA, estimeaza directorul firmei de consultanta Europe Economics, Andrew Lillico, citat
Uniunea Europeana (UE) intampina dificultati in gasirea unui nou proiect mobilizator care sa relanseze o constructie europeana afectata de criza si respingerea in crestere a cetatenilor sai, dupa 20
Alegerile legislative germane vor debloca mai multe dosare economice europene majore daca, indiferent de rezultat, pozitia Berlinului nu se va schimba in mod fundamental, cel putin pe termen scurt,
Presedintele francez Francois Hollande a proclamat sfarsitul crizei datoriilor de stat din zona euro, in timpul unei intalniri la Tokyo cu investitorii japonezi, insa pietele financiare nu au
Premierul britanic David Cameron avertizeaza ca va bloca modificarea tratatului UE pentru crearea unei uniuni monetare mai eficiente, daca partenerii din UE nu vor accepta si schimbarile cerute de
Ministrii de finante ai tarilor membre UE se intalnesc marti la Bruxelles pentru a incerca sa depaseasca impasul in care se afla negocierile pentru uniunea bancara, pe fondul unor diferende puternice
Comisarul european pentru piata unica si servicii, Michel Barnier, a prevenit Berlinul ca nu vor fi facute exceptii cu privire la uniunea bancara din Europa, potrivit unui interviu ce urmeaza sa
Reglementarile europene mai restrictive in materie de creditare sau de consolidare a bazelor de capital pot afecta, in mod special, statele in care sistemul bancar finanteaza preponderent economia,
Accesul la uniunea bancara, obligatia de a adopta moneda unica sau reticenta Romaniei cu privire la uniunea fiscala sunt cateva din temele pe care presedintele Traian Basescu le-a abordat cu presa,
O uniune bancara este mai putin controversata si o solutie mai fezabila decat o uniune fiscala, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur
Presedintele Frantei, Francois Hollande, si premierul Italiei, Mario Monti, fac presiuni asupra Germaniei si Finlandei, precum si asupra altor tari UE, sa sprijine planul de realizare al unui
Romania ar putea avea de castigat de pe urma implicarii mai active a Bancii Centrale Europene si a planurilor pentru o uniune bancara, apreciaza specialistii X-Trade Brokers.
Presedintele Frantei, Francois Hollande, sustine ca sfarsitul crizei din zona euro este foarte aproape, insa mai multi profesori, jurnalisti si oameni politici au pareri impartite.
Ritmul de retragere al depozitelor bancare s-a accelerat puternic in ultimul an in cele patru tari cu probleme economice majore: Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia. Consecintele sunt periclitarea
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, luni, ca sunt necesare progrese imediate in privinta uniunii politice in Europa, pentru ca blocul comunitar sa isi mentina influenta mondiala.
Ministrii de finante ai zonei euro lanseaza Mecanismul European de Stabilitate (MES), la finalul intalnirii de luni de la Luxemburg. Acestia s-au intalnit pentru a discuta posibilitatile de salvare a
Principalul avantaj pentru Romania, daca uniunea bancara se va infiinta, este includerea statului roman intr-o zona reglementata. Pe de alta parte, afectarea suveranitatii BNR este un dezavantaj
Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, sustine ca Europa are nevoie de o gandire noua si de mai multi pasi pentru rezolvarea problemelor fiscale. In opinia sa, Mecanismul European de
Europenii nu sunt pregatiti pentru o "federatie a statelor-natiune", asa cum a propus presedintele Comisiei Europe, Jose Manuel Barroso, este de parere Joseph Stiglitz, castigator al premiului Nobel
Germania doreste separarea stricta a supravegherii bancare de politica monetara in Europa si ca tarile mari sa aiba mai multe voturi in cadrul autoritatii care va lua deciziile finale in chestiunile
Bancile si oficialii din Marea Britanie sunt ingrijorati ca noile atributii de supervizare ale Bancii Centrale Eurpene ar putea afecta bancile britanice, prin impunerea unor reglementari diferite de
Comisia Europeana va prezenta saptamana viitoare propunerea de sporire a atributiilor Bancii Centrale Europene (BCE) in monitorizarea bancilor comerciale din zona euro, insa masura este departe de a