Videanu: SNLO ar putea primi 200 milioane lei de la stat

Luni, 01 Iunie 2009, ora 17:14
1680 citiri
Videanu: SNLO ar putea primi 200 milioane lei de la stat

Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) ar putea beneficia de ajutor de stat de circa 200 milioane lei, intrucat in prezent "societatea este prinsa intr-un blocaj financiar in lant", a declarat luni ministrul economiei, Adriean Videanu, in cadrul unei conferinte de presa, precizeaza NewsIn.

"Am fost ieri la Targu Jiu, am avut o intalnire cu toti actorii implicati, ca sa reparam un lucru care se vehiculeaza recent. SNLO nu e o societate cu probleme, ea este prinsa intr-un blocaj care nu este al SNLO.

Este un blocaj generat de cei care au datorii in momentul de fata, in special de Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN), dar si de comunitati locale, cum este Arad, Brasov, Consiliul Judetean Valcea si alte societati.

Practic, SNLO are de incasat 458 milioane lei si are datorii, inclusiv datorii acumulate catre bugetul de stat, de 280 milioane lei", a declarat Videanu.

Potrivit ministrului, in conditiile in care nu ar exista un blocaj financiar in lant, SNLO nu ar avea nicio problema.

"La Ministerul Finantelor am identificat un ajutor de stat eligibil, avand in vedere ca activitatea nucleara este exceptata de la procedura de avizare a ajutorului de stat de catre Comisia Europeana, practic ar fi o deblocare a bugetului de stat a acestui blocaj in lant intre RAAN, SNLO si bugetul statului.

Practic, este vorba de vreo 200 milioane lei care ar rezolva pe deplin acest lucru, singura noastra obligatie fata de Comisie este de a notifica, dupa ce vom realiza acest lucru. Deja am inceput discutile cu MFP pentru gasirea unei solutii", a adaugat Videanu.

Potrivit ministrului economiei, in cazul CNH Petrosani, situatia este un pic mai delicata.

"Sper ca dupa 15 iunie sa ma duc in Valea Jiului sa incercam sa gasim solutii. Colegii mei de specialitate lucreaza la acest lucru", a adaugat Videanu.

Productia de carbune a Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO) a scazut in T1 2009 cu 14%, din cauza scaderii cererii din partea principalilor beneficiari, iar pierderile sunt de peste 9 milioane lei, potrivit datelor transmise de societate, la solicitarea Agentiei NewsIn, in urma cu doua saptamani.

"In primul trimestru al anului 2009, S.N.L. Oltenia S.A. Targu Jiu a inregistrat o productie de 3.845 mii tone de carbune, comparativ cu anul 2008 cand a realizat o productie de 4.473 mii tone. Motivul scaderii productie de lignit cu 14% se datoreaza mai ales scaderii cererii de carbune din parte principalilor nostrii beneficiari, complexurile energetice din Oltenia, CE Craiova, CE Turceni si CE Rovinari", potrivit datelor transmise de SNLO.

Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) va disponibiliza anul acesta 600 de angajati, pentru o parte dintre ei fiind deschisa o schema de disponibilizari voluntare. Disponibilizarile vor fi de doua feluri: obligatorii, pentru cei care indeplinesc conditiile de pensionare, si la cerere, pentru cei care doresc sa plece.

SNLO se afla in subordinea Ministerului Economiei si are ca obiect principal de activitate extragerea si comercializarea lignitului.

Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android, proiectate să îmbogățească experiența utilizatorilor pe dispozitive mobile, tablete, smartwatch-uri și sisteme auto....
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
#Videanu, #SNLO, #ajutor, #stat, #milioane , #stiri CE Rovinari