Boc nu comenteaza eventuala numire a lui Jiru la conducerea CEC

Marti, 02 Iunie 2009, ora 16:17
1593 citiri
Boc nu comenteaza eventuala numire a lui Jiru la conducerea CEC

Premierul Emil Boc a declarat, marti, la Arad, ca nu este "competent in materie financiara" sa se pronunte fata de propunerea PSD privind numirea la conducerea CEC al lui Enache Jiru, transmite corespondentul NewsIn.

"Nu sunt competent in materie financiara, compententa este Banca Nationala a Romaniei, ei sunt in masura sa se pronunte", a declarat Emil Boc.

Liderul PSD Mircea Geoana a declarat luni, 1 iunie, ca partidul doreste rezolvarea problemei numirii presedintelui CEC fara sa bruscheze sistemul si fara sa apara senzatia ca este un subiect politic, presedintele CEC Bank declarand joia trecuta ca MF a mentinut, in urma AGA, actuala conducere a bancii.

Liderul PSD a negat ca in legatura cu sefia CEC intre social-democrati si democrat-liberali ar exista disensiuni, mentionand insa ca PSD asteapta ca propunerile sale sa fie numite. "Nu sunt variante diferite.(...)Exista propuneri pe care noi le-am facut si asteptam in continuare ca Ministerul Finantelor, cu avizul obligatoriu al BNR, sa faca numirile in Consiliul de Administratie, asa cum prevede legea romaneasca. Nu facem din acest subiect un subiect de disputa politica, pana la urma nu este un subiect pe care dorim sa il politizam", a explicat Geoana.

In martie, presedintele AVAS, Mircea Ursache, declara ca Adunarea Generala a Actionarilor CEC Bank se va intruni pentru aprobarea bilantului bancii pe 2008, precum si pentru schimbarea conducerii bancii.

"Componenta consiliul de administratie va fi schimbata, pentru ca majoritatea membrilor nu mai au nicio functie in Ministerul de Finante. In viziunea mea, cel mai potrivit dintre numele vehiculate pentru preluarea conducerii CEC este Enache Jiru, deoarece el a mai condus banca", a spus Ursache, care este si membru PSD.

Enache Jiru este in prezent seful comisiei de selectie a administratorului Fondului Proprietatea, unde l-a inlocuit pe Sebastian Vladescu.

Jiru a fost secretar de stat in Ministerul Finantelor si presedinte al CEC in perioada guvernului Nastase. In 2007-2008, el a fost directorul general al MKB Romexterra Fond de Pensii.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#boc, #cec, #numire, #presedinte , #stiri CEC