CEC Bank a lansat "Creditul APIA - Dezvoltare rurala"

Miercuri, 02 Februarie 2011, ora 11:08
1661 citiri
CEC Bank a lansat "Creditul APIA - Dezvoltare rurala"

CEC Bank a lansat in aceasta saptamana creditul APIA pentru finantarea capitalului de lucru necesar beneficiarilor masurilor din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2007 - 2013 (axa II), a anuntat miercuri banca, informeaza Mediafax.

"Categoriile de clienti eligibili care pot accesa aceste credite sunt reprezentate de beneficiarii Masurilor 211 (sprijin pentru terenurile agricole situate in Zona Montana Defavorizata), 212 (sprijin pentru terenurile agricole situate in zone defavorizate, altele decat zona montana) si 214 (plati de agro-mediu), respectiv fermierii, persoane fizice sau juridice sau grupuri, care desfasoara activitati pe terenurile agricole din zonele vizate, indiferent de statutul juridic al terenului (proprietate/concesiune/arenda) si care respecta bunele conditii agricole si de mediu", se arata intr-un comunicat al institutiei de credit.

Potrivit CEC Bank, rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor masurilor precizate, dar nu mai tarziu de data stabilita in Conventia incheiata de banca cu APIA.

In ianuarie, CEC Bank, Agentia de Plati pentru Interventii in Agricultura (APIA) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) au semnat conventa privind finantarea capitalului de lucru pentru desfasurarea activitatilor curente de catre beneficiarii masurilor de dezvoltare rurala cuprinse in Axa a II-a a PNDR 2007-2013, se arata intr-un comunicat al institutiei de credit.

De asemenea, CEC Bank si FGCR au incheiat o conventie privind acordarea de garantii beneficiarilor acestor masuri.

Clientii CEC Bank beneficiaza de consultanta gratuita in ceea ce priveste pregatirea documentatiei de accesare a creditului.

#rambursarea credite, #CEC Bank, #Creditul APIA - Dezvoltare rurala , #stiri CEC