Listarea BCR, CEC, Romtelecom - moment de cotitura pentru Bursa

Joi, 20 Ianuarie 2005, ora 11:21
1128 citiri

De la inceputul acestui an, bursa a inregistrat un salt spectaculos, inregistrand zilnic tranzactii de 9-10 milioane de euro, comparativ cu circa 2-3 milioane de euro zilnic, cat se inregistrau in anul care a trecut. Un astfel de entuziasm s-a observat si in 1997, cand bursa a mai avut un boom, dar ulterior acest entuziasm s-a pierdut.

Ar fi pacat sa se piarda acest entuziasm si de data aceasta", ne-a declarat Stere Farmache, director general al BVB. La randul sau, Alin Brendea, director de operatiuni la PrimeTransaction, crede ca listarea la bursa a unor mari companii ar avea un impact deosebit. "Este un lucru cerut de 2-3 ani de comunitatea bursiera.

Mai ales in contextul actual al cresterii generalizate a actiunilor de la Bursa, o astfel de decizie ar fi bine venita, pentru ca piata a demonstrat ca este functionala, ca merge foarte bine.

Numai daca ne uitam ce inseamna astazi Petrom, cea mai mare companie listata la BVB, pentru bursa de valori, companie care a ajuns in prezent la o capitalizare de peste 6 miliarde de euro, ne putem da seama ce va insemna listarea pe piata de capital a inca 10 la suta din Petrom. Bursa poate face fata cu brio introducerii unor mari companii la cota bursei", este de parere Brendea.

Alti brokeri sunt mai rezervati. "Asteptam cu mare interes listarea la BVB a acestor mari societati. Prefer sa vad fapte inainte de a ma bucura prea mult de aceste vesti. Cert este insa ca momentul este bine ales, sunt bani in piata pentru actiuni de talia BCR sau CEC.

Depinde insa si de pretul cu care vor fi aduse la bursa noile actiuni, pret care trebuie sa fie unul bine gandit", crede Razvan Pasol, director general Intercapital Invest. "Probabil aceasta stire a avut o contributie in cresterea de astazi a bursei. O asemenea decizie a guvernantilor arata dechiderea lor catre piata de capital", a spus Marcel Murgoci, director de operatiuni la Estinvest.

Sursa: Adevarul