CEZ Distributie da afara 110 angajati

Marti, 16 Martie 2010, ora 15:10
2768 citiri
CEZ Distributie da afara 110 angajati

CEZ Distributie, din grupul ceh de utilitati CEZ, va renunta in acest an la 110 salariati, reprezentand peste 7% din personal, urmand sa ajunga la 1.406 angajati, a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Doina Vornicu.

"Vrem sa incheiem acest an cu 1.406 angajati. La sfarsitul anului 2009 erau 1.516 angajati. Scaderea este generata de investitiile in statiile de transformare si de implementarea sistemului SCADA (de supraveghere si automatizare a activitatilor, n.r.)", a afirmat Vornicu, citat de Mediafax.

Unii angajati vor iesi la pensie, iar altii vor primi plati compensatorii, potrivit prevederilor contractului colectiv de munca.

"Inca nu am inceput discutiile cu sindicatele. Era marilor schimbari in CEZ s-a incheiat, acum ne concentram pe imbunatatirea proceselor si a serviciilor furnizare clientilor. Acum slefuim, nu mai este o restructurare majora", a spus Vornicu.

Pe de alta parte, CEZ Distributie vrea sa realizeze in acest an investitii de 196,2 milioane de lei, mai mari cu 48,6% comparativ cu anul 2009, in special in modernizari ale retelelor si statiilor de transformare.

"Vom investi preponderent in judetele din sudul Olteniei, precum Teleorman sau Dolj, unde reteaua nu este atat de dezvoltata. Vrem sa reducem decalajul dintre judetele din sudul Olteniei cu cele din nord. Ne vom focusa si pe orasul Craiova, pentru ca au fost multe intreruperi in alimentare cu energie", a adaugat Vornicu.

Grupul ceh CEZ a investit in reteaua de distributie a energiei 1,092 miliarde de lei, din 2005, anul in care a preluat de la stat Electrica Oltenia, pana in prezent.

CEZ estimeaza ca in acest an consumul de energie in zona Olteniei va inregistra o usoara crestere fata de 2009, a afirmat directorul de operatiuni al CEZ Romania, Martin Zmelik.

Oficialii CEZ Romania anuntau, la inceputul lunii martie, ca in acest an consumul de energie va creste cu 1,5-2%.

Compania a distribuit anul trecut 7 TWh de electricitate, cantitate care s-ar putea mentine si in 2010.

"Cred ca nivelul de energie distribuita se va mentine la nivelul din 2009, dar vom profita de orice ocazie sa crestem", a adaugat Vornicu.

Veniturile CEZ in Romania au scazut anul trecut cu 1,8%, de la 9,89 miliarde de coroane in 2008 la 9,71 miliarde de coroane (367,1 milioane de euro).

A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în...
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Angajaţii Amazon au „pozat” drept comercianţi terţi pentru a aduna informaţii de la Walmart, eBay şi alţi rivali ai gigantului american. Aceștia au avut acces la sistemele concurenței...
#cez, #distributie, #angajati , #stiri CEZ Distributie