Axinia, MTI: La CFR se pot reduce salariile

Miercuri, 17 Iunie 2009, ora 13:06
1508 citiri
Axinia, MTI: La CFR se pot reduce salariile

Subsecretarul de stat in Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) Constantin Axinia a declarat, miercuri, ca la CFR Marfa, deoarece traficul a scazut, conform Codului Muncii, pentru salariati se pot reduce orele de munca cu pana la 50% si, implicit ,salariile, informeaza Newsin. 

 

"Ce este scris in lege nu poate fi comentat.Conform Codului Muncii se pot reduce orele de munca cu pana la 50%, astfel se vor reduce si salariile.

Traficul de marfa a scazut drastic, iar salariatii stau si se uita la luna, si nu am de unde sa ii platesc" a declarat Axinia.

Acesta a explicat ca traficul a scazut si a dat exemplul Companiei Nationale a Lignitului, care timp de o luna si-a trimis salariatii in somaj tehnic deaorece nu mai au de lucru.

"Se vor reduce orele lucrate cu 40%, adica de la 160 de ore muncite cu un salariu de 1.200 lei se va ajunge la 114 ore si salariile vor ajunge la 640 lei. Reducerea orelor de munca ar putea dura intre o luna si trei luni" a precizat subsecretarul de stat Constantin Axinia.

CFR Marfa are nevoie de ajutor din partea Guvernului din cauza crizei care a condus la scaderea traficului feroviar cu 50%, a declarat, in martie, presedintele Federatiei Nationale Miscare Comercial, Gheorghe Popa.

Reprezentantii celor sapte sindicate CFR, care s-au intalnit, in luna martie cu ministrul transporturilor si infrastructurii , Radu Berceanu au concluzionat ca fara sprijin guvernamental si in lipsa revigorarii traficului feroviar de marfa, societatea poate intra in colaps financiar cu consecinte grave si asupra companiei de infrastructura (n.r. CFR Infrastructura).

#cfr, #de, #feroviar, #munca, #ore, #salarii, #trafic , #stiri CFR