Comisia Europeana a decis: CFR-Marfa a primit ajutor de stat ilegal si trebuie sa returneze 400 de milioane de euro

Luni, 18 Noiembrie 2019, ora 13:52
4571 citiri
Comisia Europeana a decis: CFR-Marfa a primit ajutor de stat ilegal si trebuie sa returneze 400 de milioane de euro
Foto: Pixabay

Comisia Europeana a decis ca ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfa in 2013 a fost ilegal, iar statul roman va trebui sa recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, in cadrul unei conferinte de profil.

"In cazul CFR Marfa, investigatia Comisiei Europene este la final. Stim ca decizia este scrisa si va fi comunicata pana la finele anului. Compania a primit un ajutor in vederea privatizarii, in 2013, cand s-au sters datoriile. Ea nu si-a revenit nici acum, nici privatizata nu a fost, a continuat sa faca pierderi, evident ca situatia nu este sustenabila", a spus Chiritoiu.

El a precizat ca statul va avea la dispozitie sase luni pentru a-si recupera banii.

"Intai va veni decizia de la Comisia Europeana, care spune ca trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie sa-si recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a incasat de la CFR Marfa, apoi, dupa ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda si vom avea la dispozitie cel putin sase luni pentru a recupera acest ajutor", a aratat oficialul Concurentei.

Potrivit acestuia, o varianta recomandata si in trecut de Consiliul Concurentei este mutarea la CFR SA a activelor care se leaga de infrastructura, precum terenuri, depouri, instalatii de incarcare-descarcare.

"Noi am recomandat CSAT, inca de cand se discuta de privatizare, din 2012, pentru ca privatizarea a fost aprobata in CSAT, sa ceara mutarea acestor active de la CFR Marfa la CFR Infrastructura. Pozitia noastra a ramas aceeasi: da, are sens sa mute anumite active de la CFR Marfa la CFR SA", a adaugat Chiritoiu.

Un alt model de urmat este cel pus in practica si in cazul Oltchim, adica divizarea si preluarea activelor viabile de catre un investitor.

"Compania spune ca are active de 1 miliard de euro. Ar trebui sa poata acoperi suma care va trebui recuperata, care va fi mult mai mica. Este vorba de anularea stergerii de datorii din 2012. CFR Marfa avea datorii pentru utilizarea infrastructurii catre CFR SA, iar, in momentul in care va fi emisa decizia, ANAF va prelua aceste creante, apoi vom vedea exact modalitatea specifica prin care se va face preluarea", a continuat oficialul concurentei.

Intrebat ce se va intampla cu cei 6.000 de angajati ai CFR Marfa, el a aratat ca acestia vor continua sa lucreze in domeniu.

"Sunt convins ca locomotivele vor circula, vor trage dupa ele vagoane si va fi nevoie sa existe oameni care sa opereze locomotivele si vagoanele. Cu siguranta aceasta activitatea de transport de marfa nu va disparea, iar oamenii vor continua sa lucreze in aceasta activitate", a mai spus Chiritoiu.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#ajutor de stat ilegal CFR Marfa , #stiri CFR