Sefa Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a salutat luni acordul franco-german privind un nou tratat european, dar a apreciat totusi ca acesta "nu va fi suficient in sine" in fata unei situatii economice "extrem de grave", relateaza France Presse.
"Faptul ca liderii europeni si in special presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au decis ca lucrurile trebuie cu adevarat sa se miste este in mod special potrivit", a afirmat Christine Lagarde intr-un discurs sustinut la Institutul European de la Washington.
"Si acest inceput al unui compromis pe care il vedem formandu-se progresiv este crucial", a adaugat ea.
Insa "nu este suficient in sine si este nevoie de mult mai mult pentru ca situatia in ansamblu sa fie reglata si pentru ca increderea sa revina, nu doar a pietelor, dar si a investitorilor, a consumatorilor si a celor care trebuie sa-si puna la punct strategia pentru urmatorii doi, trei sau patru ani, care vor sa stie unde sa deschida noi uzine, unde sa investeasca", a mai spus directoarea FMI.
Nicolas Sarkozy si Angela Merkel au ajuns luni la Paris la un acord asupra "unui nou tratat european" care ar urma sa permita sanctiuni automate pentru statele care isi scapa de sub control deficitul bugetar.
Christine Lagarde si-a reiterat ingrijorarile in ceea ce priveste economia mondiala, in fata crizei datoriei publice din zona euro.
"In materie de perspective economice mondiale, este clar ca asistam la o situatie care poate fi calificata ca fiind extrem de serioasa, extrem de ingrijoratoare si, pentru a utiliza anumite cuvinte ale (fostului presedinte al Bancii Centrale Europene) Jean-Claude Trichet, extrem de grava", a subliniat ea.