Sefa FMI merge la reuniunea de urgenta cu tema Brexit: Impactul va fi foarte, foarte rau

Joi, 16 Iunie 2016, ora 17:32
8003 citiri
Sefa FMI merge la reuniunea de urgenta cu tema Brexit: Impactul va fi foarte, foarte rau
Foto: Wikimedia

Intalnirea ministrilor de finante ai tarilor din zona euro o va avea ca invitat special pe Christine Lagarde, sefa FMI urmand sa discute cu oficialii din cele 19 tari masurile care ar trebui adoptate pentru limitarea undei de soc transmise de o eventuala iesire a Regatului Unit din UE.

Luxemburgul va gazdui pe 16 iunie reuniunea de urgenta a corpului ministrilor de finante din zona euro, discutiile pe tema masurilor de siguranta ce vor trebui adoptate fiind amanate pana pe ultima suta de metri inaintea referendumului care va decide soarta Marii Britanii in UE, remarca publicatia Express.

FMI a reactionat mai impulsiv in fata pericolului reprezentat de Brexit abia in cursul saptamanii trecute, cand Lagarde si guvernatorul Bancii Angliei, Mark Carney, si-au unit vocile pentru a atrage atentia asupra riscurilor care ii pandesc pe insulari in cazul unui abandon.

Lagarde i-a avertizat pe britanici ca impactul economic al unei despartiri de UE merge "de la destul de rau pana la foarte, foarte rau".

"Nu facem acest lucru din motive politice, aceasta nu este misiunea FMI. O facem pentru ca exista un risc semnificativ de revenire a recesiunii. Si, in al doilea rand, nu este o problema interna, ci una internationala", a specificat Lagarde.

#christine lagarde, #fmi, #brexit, #proces coruptie Lagarde, #impact Brexit economie globala , #FMI