Citibank: Economia Romaniei continua sa prezinte riscuri din cauza cererii de consum in exces

Miercuri, 10 Septembrie 2008, ora 15:51
1753 citiri
Citibank: Economia Romaniei continua sa prezinte riscuri din cauza cererii de consum in exces

Economia Romaniei continua sa se confrunte cu dificultati, legate in special de cererea de consum in exces, care genereaza si o nevoie de finantare tot mai mare, in ciuda temperarii inflatiei si a deficitului comercial peste asteptarile pietei, sustin economistii Citibank. Analistii Citibank considera ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) si-a sporit vigilenta si are in vedere noi inaspriri ale politicii monetare, din cauza presiunilor exercitate de cererea de consum in exces - care persista, a presiunilor inflationiste care continua sa se situeze la niveluri ridicate si al tendintei de relaxare a politicii fiscale in prag de alegeri generale.


Piata anticipeaza, in medie, o mentinere a ratei dobanzii de politica monetara la nivelul actual, de 10,25% pe an, pana la sfarsitul lui 2008, dar analistii Citibank sustin ca BNR ar putea urca dobanda cheie cel putin pana la 10,50% pe an in una din cele doua sedinte de politica monetare din acest an, respectiv pe 25 septembrie sau pe 30 octombrie.


Rata anuala a inflatiei din august s-a temperat la 8,02%, sub asteptarile Citibank, care se cifrau la 8,5%, dar si ale pietei, care anticipa in medie un nivel de 8,1%.


O privire mai atenta asupra inflatiei de baza, din care sunt excluse preturile administrate si cele volatile, arata ca presiunile inflationiste pe acest segment au sporit permanent in ultimul an, de la 3,8% in august 2007 la circa 8% in iulie 2008.


"Daca luam in considerare datele pe august, ne asteptam ca inflatia sa se situeze usor sub 7% la finalul acestui an, de la 6,6% la finalul lui 2007, respectiv putin peste asteptarile Bancii Nationale a Romaniei (BNR) care anticipeaza un nivel de 6,6%", se arata in analiza Citibank.


Economia Romaniei se confrunta in continuare cu dificultati, in ciuda deficitului comercial sub asteptari


Deficitul comercial sub asteptari inregistrat de Romania in iulie atrage asteptari optimiste cu privire la evolutia ulterioara a tarii, insa riscurile generate de nevoile mari de finantare se mentin, se mai arata in rapoartele analistilor Citibank.


Astfel, in luna iulie, balanta comerciala a Romaniei a inregistrat un dezechilibru de aproape 1,9 miliarde euro, comparativ cu 2 miliarde euro, cat estimasera analistii Ilker Domac si Engin Dalgic, in analiza despre economiile statelor din Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA).


In consecinta, deficitul comercial a avut o crestere anuala de 4,64% in iulie. Cat priveste diferenta din importurile si exporturile din primele sapte luni ale acestui an, aceasta s-a cifrat la 12,7 miliarde euro, cu 10,42% mai mult decat in perioada similara din 2007.


"Dezechilibrul mare al balantei comerciale adanceste cel mai mult la deficitul de cont curent, a carui valoare o estimam la 13,8% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei si nu credem ca se va imbunatati semnificativ in acest an", sustin analistii Citibank.


Printre riscurile luate in calcul de acestia pentru prognoza referitoare la Romania se numara nevoile ridicate de finantari externe si lipsa unei politici fiscale adecvate.


"Nevoile mari de finantare externa lasa Romania vulnerabila in fata schimbarilor neasteptate de dispozitie ale investitorilor si creaza o presiune suplimentara pe cursul de schimb", mai spun analistii Citibank.


Acestia privesc in continuare cu precautie perspectiva comertului exterior al Romaniei, printre motivele invocate numarandu-se cresterea peste asteptari a produsului intern brut in primele doua trimestre din acest an si previziunile de crestere si in urmatoarea jumatate de an. In aceste conditii, analistii Citibank considera ca presiunile exercitate de cererea excesiva cu care se confrunta Romania in prezent nu au cum sa scada.


In al doilea rand, analistii Citibank au declarat ca nu se asteapta la o politica fiscala eficienta in perspectiva alegerilor din luna noiembrie a acestui an, fapt care ar putea duce la depasirea obiectivului oficial de 2,3% din PIB privind deficitul fiscal.


Pentru cursul de schimb, Citibank isi mentine previziunea privind evolutia raportului leu-euro, considerand ca la sfarsitul anului valoarea acestuia va fi intre 3,53 lei/euro si 3,57 lei/euro. Analistii bancii au mentionat, insa, ca sunt constienti "ca exista riscuri considerabile in ce priveste prognoza noastra privind cursul de schimb, pe fondul deficitului mare de cont curent si al nesigurantelor asociate cu criza internationala".