Bancile occidentale isi iau banii din Est

Vineri, 11 Ianuarie 2008, ora 11:00
1145 citiri
Bancile occidentale isi iau banii din Est

Guvernele din Asia si Orientul Mijlociu au investit deja 34 miliarde de dolari in institutiile de credit din SUA si Europa lovite de criza creditelor ipotecare.Pentru bancile prinse in vartejul crizei creditelor ipotecare, capitalul strain a devenit un colac de salvare, chiar daca banii vin de la investitorii guvernamentali din alte tari. Citigroup si Merrill Lynch au primit pana acum miliarde de dolari de la acesti investitori.

Cei doi giganti de pe Wall Street negociaza acum infuzii de capital suplimentare, in contextul in care sapta-mana viitoare ambele institutii urmeaza sa-si prezinte rezultatele financiare trimestriale. In cazul Merrill, analistii estimeaza ca pierderile cauzate de investitiile ipotecare ar putea fi, in al patrulea trimestru al lui 2007, de 10 miliarde de dolari. Merrill a mai raportat si in trimestrul anterior pierderi de 7,9 miliarde de dolari.

Daca estimarile specialistilor se adeveresc, Merrill ar putea fi cel mai mare perdant de pe Wall Street. Citi, care a avut pierderi de 2,2 miliarde de dolari in al treilea trimestru, ar putea raporta acum o pierdere de 15 miliarde de dolari. Ambele banci si-au pierdut aproape 50% din valoarea lor de piata, in ultimul an, si atat seful de la Citi, cat si cel de la Merrill au fost inlocuiti.

In a doua runda de strangere de capital, Merrill ar putea primi 3-4 miliarde de dolari, majoritatea de la un fond de investitii al unui guvern din Orientul Mijlociu, iar Citi 10 miliarde de dolari, cel mai probabil tot de la guverne straine, relata "Wall Street Journal" in editia de ieri, fara a cita surse. Aceste investitii de proportii sunt practic un semn ca marile banci trec printr-un rapid proces de recapitalizare incercand sa se stabilizeze intr-o perioada tulbure pentru piata financiara.

Investitorii straini profita de oportunitate

Ca sa-si echilibreze balantele contabile in urma pierderilor provocate de criza creditelor subprime de pe piata americana, companiile de servicii financiare si bancile din Statele Unite ale Americii si din Europa au apelat deja la tarile din Orientul Mijlociu si SUA si au primit infuzii de capital de 34 miliarde de dolari, informeaza Bloomberg. Numai in Merrill Lynch, Citi, UBS si Morgan Stanley, guvernele straine au investit 27 miliarde de dolari. Citigroup a primit 7,5 miliarde de dolari din Abu Dhabi, iar Merrill, 4,4 miliarde de dolari de la fondul de investitii Temasek, al guvernului din Singapore.

Fondul suveran al Beijingului, China Investment Corporation, a cumparat aproape 10% din actiunile Morgan Stanley cu suma de 5 miliarde de dolari, dupa ce compania a raportat pierderi de 9,4 miliarde de dolari in al patrulea trimestru.

Cea mai mare banca elvetiana, UBS AG, si-a reimprospatat capitalul luna trecuta, cand a primit 13 miliarde de franci elvetieni (11,6 miliarde de dolari) de la Government of Singapore Investment Corporation si de la un investitor din Orientul Mijlociu, carora le-a vandut obligatiuni convertibile in actiuni. Bear Sterns, a cincea banca de investitii americana dupa valoarea de piata, a vandut inca din luna octombrie o participatie fondului Citic Securities Co, controlat de guvernul chinez, pentru a strange un miliard de dolari.

<a href=http://www.adevarul.ro/articole/bancile-occidentale-isi-iau-banii-din-est/337479/ target=_blank>Adevarul</a>