Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Coca-Cola si McDonald's ies de pe piata din Bolivia

Coca-Cola si McDonald's ies de pe piata din Bolivia


Companiile americane Coca-Cola si McDonald's si-au incetat definitiv activitatea in Bolivia, in contextul in care guvernul acestei tari sud-americane a decis sa interzica incepand din decembrie Coca-Cola pe teritoriul national, iar lantul de restaurante fast-food se inchide din motive economice.

Interdictia pentru Coca Cola urmeaza sa intre in vigoare la 21 decembrie.

"Aceasta decizie se combina perfect cu sfarsitul calendarului Maya si va fi parte a festivitatilor dedicate sfarsitului capitalismului si inceputul unei vieti culturale adevarate", a declarat ministrul bolivian de externe David Choquehuanca.

Aceasta zi, potrivit acestuia, va insemna sfarsitul erei de egoism si de separare a popoarelor.

Ca motiv oficial de interzicere a producerii Coca Cola pe teritoriul Boliviei, autoritatile de la La Paz au invocat grija pentru sanatatea natiunii si conservarea patrimoniului cultural.

In acelasi timp, din 2010, in Bolivia se produce o bautura carbogazoasa, preparata pe baza frunzelor adevarate de coca, sub numele de Coca Colla. Aceasta este comercializata in sticle cu etichete care sunt foarte asemanatoare celebrei bauturi americane. La productia bauturii respective sunt folosite frunzele de coca cultivate in orasul Cochabamba din Bolivia, unde se afla cele mai multe culturi ilegale de coca.

Dupa retragerea McDonald's, Bolivia devine a doua tara din America Latina, dupa Cuba, unde nu vor exista restaurante fast-food ale acestei retele. Expertii invoca un esec de marketing si economic al acestei companii in Bolivia. In cei 14 ani de cand McDonald's a aparut in Bolivia, reteaua nu si-a castigat popularitatea, in parte din cauza conservatorismului si obiceiurilor gastronomice ale localnicilor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1843 ori