Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Airbnb promite sa prezinte pretul total al rezervarilor, asa cum ii cere UE

Airbnb promite sa prezinte pretul total al rezervarilor, asa cum ii cere UE


Airbnb s-a angajat sa efectueze modificarile necesare ale clauzelor si conditiilor sale si sa isi imbunatateasca modul de prezentare a preturilor aplicate, in urma solicitarii Comisiei Europene si a autoritatilor UE pentru protectia consumatorilor, din luna iulie.

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, societatea trebuie sa faca aceste modificari in toate versiunile site-ului sau web in limbile oficiale ale UE pana la sfarsitul anului 2018.

"Jucatorii online au revolutionat modul in care calatorim, gasim posibilitati de cazare si ne bucuram de vacante. Insa, de asemenea, acestia trebuie sa respecte pe deplin regulile si sa isi asume responsabilitatea atunci cand lucrurile nu merg bine. Consumatorii din UE beneficiaza de drepturi, atat offline, cat si online. As dori sa salut disponibilitatea societatii Airbnb de a face modificarile necesare pentru a asigura deplina transparenta si intelegere a ceea ce consumatorii platesc. Aceasta actiune face parte dintr-un efort mai amplu pentru o protectie sporita a consumatorilor online. Acesta este motivul pentru care am propus cu cateva luni in urma consolidarea normelor de protectie a consumatorilor in cadrul pachetului 'Noi avantaje pentru consumatori'", a declarat comisarul european pentru justitie, consumatori si egalitate de gen, Vera Jourova.

Airbnb s-a angajat sa prezinte pretul total al rezervarilor, inclusiv taxele suplimentare, cum ar fi taxele pentru prestarea de servicii si taxele pentru serviciile de curatenie. In cazul in care nu este posibil ca pretul final sa fie calculat in prealabil, Airbnb s-a angajat sa informeze consumatorul in mod clar cu privire la faptul ca este posibil sa se aplice taxe suplimentare.

De asemenea, compania si-a luat angajamentul sa indice in mod clar daca oferta este prezentata de o entitate privata sau de una profesionala din sectorul serviciilor de cazare, intrucat normele de protectie a consumatorilor sunt diferite.

In plus, Airbnb va face o serie de schimbari la clauzele de furnizare a serviciilor pentru a le aduce in conformitate cu normele UE de protectie a consumatorilor: se va mentiona in mod clar consumatorilor ca pot utiliza toate caile de atac disponibile, in special dreptul acestora de a actiona in justitie o entitate care a oferit servicii de cazare, in caz de vatamare personala sau de daune.

De asemenea, compania va explica in mod clar consumatorilor ca au dreptul sa introduca o actiune impotriva sa in fata instantelor din tara lor de resedinta si de asemenea va trebui sa informeze consumatorii atunci cand decide sa rezilieze un contract sau sa elimine continut. In plus, va oferi consumatorilor dreptul la o cale de atac si la despagubiri, daca este cazul.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1948 ori