Efecte criza: Leonardo renunta la 30 de magazine si 600 angajati

Marti, 08 Septembrie 2009, ora 11:16
1682 citiri
Efecte criza: Leonardo renunta la 30 de magazine si 600 angajati

Retailerul roman de incaltaminte si marochinarie Leonardo a inchis in acest an 30 de magazine neprofitabile si a concediat 600 de angajati in urma restructurarii, potrivit Ensight Management Consulting, firma de consultanta care a asistat compania in acest proces.

"Reducerea cu mai mult de 30% a retelei de vanzari a determinat eliminarea magazinelor neprofitabile si a celor care se aflau la finalul unui ciclu de viata de succes, acest lucru fiind in concordanta cu transformarile care au loc in mediul de vanzari din Romania. Acesta este dominat din ce in ce mai mult de centre comerciale si mall-uri, fapt care erodeaza insusi motivul de a exista al magazinelor traditionale de strada", se arata intr-un comunicat al Ensight Management Consulting, precizeaza Mediafax.

Firma finalizeaza la inceputul lunii septembrie mandatul de asistenta in procesul de restructurare a Leonardo.

Reteaua de magazine cuprindea la sfarsitul anului 2008 peste 200 de magazine in principalele zone urbane din Romania, Ungaria, Bulgaria si Moldova si avea peste 3.000 angajati. Leonardo Romania a avut in 2008 o cifra de afaceri de 500 milioane de lei, fara TVA, iar grupul Leonardo a atins vanzari de peste 600 milioane de lei in aceeasi perioada.

"Piata retailului de incaltaminte a fost puternic afectata de criza economica, vanzarile scazand, in 2008, cu aproximativ 30% fata de 2007. In anii precedenti, Leonardo a urmat o politica de extindere agresiva a retelei de magazine. Pentru aprovizionarea magazinelor, a achizitionat din ce in ce mai multa marfa, fapt ce a condus la crearea unor datorii semnificative fata de furnizori", se mentioneaza in comunicat.

In contextul reducerii vanzarilor, corelata cu cresterea dificultatii de a obtine finantare suplimentara, datoriile au devenit dificil de acoperit, iar Leonardo a inceput un proces de restructurare.

"Transformarea structurala a retelei de vanzari a condus la cresterea costurilor pe moment, dar incepand cu semestrul doi s-au putut realiza reduceri semnificative de costuri cu munca si chiria, comparativ cu 2008", se precizeaza in comunicat.

Si pentru operatiunile internationale ale grupului Leonardo a fost luate masuri de imbunatatire similare cu cele de pe piata romaneasca, mai spun reprezentantii Ensight Managament Consulting.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#leonardo, #magazine, #angajati, #firma, #restructurari , #Angajati