Prima greva din istoria Cartier: Angajatii companiei franceze cer marirea salariilor

Sambata, 19 Octombrie 2013, ora 12:25
1776 citiri
Prima greva din istoria Cartier: Angajatii companiei franceze cer marirea salariilor
Sediul Cartier, Franta

Compania franceza Cartier, un renumit producator de ceasuri de lux si bijuterii, se confrunta cu prima greva din istoria ei, declansata de angajatii sai, vineri, in fata sediului general al firmei, aflat intr-un cartier de lux din Paris, pe Rue de la Paix Nr. 13.

"Este un eveniment istoric, este prima oara cand se declanseaza o greva la Cartier", a declarat o angajata specializata in slefuirea nestematelor, care spune ca este platita "doar cu 1.300 de euro", dupa 13 ani lucrati pentru acest producator de bijuterii. "Nu vom renunta, vom pierde probabil niste bani, dar ei vor pierde milioane", a adaugat ea.

"Cartier este plin de bani, salariatii au datorii!" si "muncitorii sunt rau platiti!" scandau aproximativ 50 de angajati specializati in fabricarea bijuteriilor, veniti cu autocarul din orasul Reims, unde are sediul filiala Cartier Joaillerie International (CJI).

Ei au inceput cea de-a patra zi de greva la Paris si reclama o crestere neta a salariului cu 200 de dolari.

Filiala din Reims este specializata in topirea metalelor pretioase si in ajustarea bijuteriilor.

Cei 70 de angajati ai atelierului de confectionare de bijuterii din Reims sunt in greva, a declarat Flavien Lacrampe, un lider al sindicatului denumit Confederation generale du travail (CGT), care spune ca aceasta forma de protest va continua atat timp cat grevistii "nu vor obtine satisfactie".

"Suntem platiti cu Smic (salariul minimal interprofesional de crestere, n.r.), in timp ce pentru ei totul merge foarte bine. Ultima lor cifra de afaceri a fost de 12,7 miliarde de euro", a declarat acest delegat al CGT, singurul sindicat francez reprezentat la fata locului.

Marti, in timpul negocierilor salariale, conducerea grupului Cartier a propus o revalorizare a salariilor cu suma bruta de 75 de euro. Propunerea lor a fost considerata de salariati drept "o provocare".

Conducerea Cartier Joaillerie International si-a exprimat "imensa deceptie si lipsa de intelegere dupa esecul discutiilor cu delegatul sindical CGT", intr-un comunicat publicat joi seara.

Compania Cartier face parte din grupul elvetian Richemont, unul dintre liderii mondiali din industria produselor de lux, care detine si alte marci de renume, precum Van Cleef, Arpels si Mont Blanc.

Infiintata la Paris, in 1847, de Louis-François Cartier, compania a devenit celebra gratie nepotului fondatorului, Louis Cartier, si a ramas in proprietatea familiei Cartier pana in 1964.

In 1899, Alfred Cartier a decis sa mute aceasta companie familiala pe Rue de la Paix Nr. 13 din Paris, actuala adresa a firmei si centrul istoric al firmei. Cartier are birouri la Londra, din 1902, si la New York, din 1909.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#greva Cartier Franta, #angajati Cartier , #Angajati