Oamenii de afaceri din Marea Britanie: Aceasta tara este "oarba" la avantajele imigratiei

Vineri, 21 Noiembrie 2014, ora 08:36
2391 citiri
Oamenii de afaceri din Marea Britanie: Aceasta tara este "oarba" la avantajele imigratiei
Foto: The Telegraph

Imigrarea ramane unul dintre cele mai controversate si dezbatute subiecte actuale in Marea Britanie, care nu vede cu ochi buni acest fenomen in continua expansiune. Antreprenorii din regiune acuza atacurile frecvente ale guvernului la adresa imigrantilor si se intreaba de ce Marea Britanie este "oarba" la beneficiile pe care le are de castigat de pe urma acestui fenomen in masa.

De ce vor autoritatile britanice sa distruga un fenomen care ii ofera numeroase avantaje, este intrebarea pe care si-o pune Brynne Herbert, un antreprenor imigrant local. Este totodata fondatorul si directorul executiv al companiei Move Guides, care activeaza in Londra, in domeniul tehnologiei si care ajuta companiile sa isi relocheze angajatii la nivel global. Imigrantii nu sunt vazuti cu ochi buni de executivul din Marea Britanie, desi sunt un factor important in cresterea economica a regiunii, sustine omul de afaceri, citat de Financial Times.

Locuri de munca noi

Antreprenorii imigranti formeaza un procent de 14% din afacerile nou lansate in Marea Brianie, sustine Herbert. Aceste afaceri au 8.3 milioane de angajati astazi. Cele trei motive principale care au stat la baza deciziei lui Herbert de a-si deschide compania la Londra sunt fusul orar, conectivitatea si recrutarea. "Este mai usor sa conduci o afacere la nivel global din Londra si sa gasesti oamenii potriviti pentru ea in Marea Britanie. Sau a fost", a declarat Herbert.

Herbert subliniaza un alt avantaj al dezvoltarii unei afaceri in Marea Britanie, sustinand ca din Londra poate recruta angajati din toata lumea - Uniunea Europeana si nu numai. "Angajam talente de peste tot din UE si, cand este nevoie, sponsorizam oamenii sa obtina vizele". Este un avantaj fata de America, de exemplu, unde vizele reprezinta o bariera in calea imigrarii si a accesului strainilor la piata muncii sau mediului de afaceri local. Exista numerosi candidati valorosi straini pentru diverse posturi in Marea Britanie si acesta este un avantaj important.

Birocratia alambicata, piedica in calea dezvoltarii mediului de afaceri

Aceeasi frustrare legata de aversiunea autoritatilor britanice fata de fenomenul imigrationist o are si celebra femeie de afaceri locala, cunoscuta sub numele de Mrs. Moneypenny. In varsta de 52 de ani, femeia de afaceri este detinatoarea unei companii de cercetare de piata.

Este frustrant pentru multi angajatori ca intampina numeroase dificultati si bariere in angajarea unor candidati talentati din strainatate, sustine Mrs. Moneypenny. Antreprenoarea nu vede o evolutie prea grozava a fenomenului imigrationist in regiune nici dupa alegerile din 2015, cand crede ca procesul s-ar putea sa fie si mai mult ingreunat.

Femeia de afaceri este indignata de faptul ca birocratia greoaie din teritoriu este conceputa in mod deliberat cu scopul de a impiedica antreprenorii sa patrunda pe piata globala a fortei de munca. Sustine ca i s-a intamplat, in cariera ei, sa gaseasca un candidat valoros care necesita o sponsorizare pentru obtinerea vizei si sa asiste la cum companii mult mai mari decat a ei nu au reusit sa-l angajeze din cauza demersurilor birocratice greoaie din procesul de importare a fortei de munca. "Nu exista niciun dubiu ca a simplifica procesul de importare a fortei de munca ar ajuta companiile locale sa se dezvolte mai repede si sa fie mai performante", este de parere antreprenoarea.

Forta de munca locala slab pregatita

Dezbaterea ascunde insa o problema mult mai mare, si anume ca, forta de munca locala este slab pregatita in Marea Britanie, sustine Mrs. Moneypenny, acesta fiind principalul motiv pentru care angajatorii se orienteaza catre atragerea fortei de munca din strainatate.

In loc ca autoritatile locale sa se preocupe de impunerea unei "taxe" pentru companiile care vor sa concureze pe piata globala (din cauza costurilor implicate de angajarea lucratorilor straini), ar trebui sa se concentreze mai mult asupra Departamentului Pentru Munca si Pensii - a carui responsabilitate este de a ajuta oamenii sa isi gaseasca un loc de munca si sa ramana activi pe piata muncii - si asupra Departamentului Educatiei.

Mrs. Moneypenny este de parere ca pana cand nu va exista un parteneriat intre mediul business si scoli sau univeristati, care sa fie sustinut puternic de guvern, sansele ca forta de munca a Marii Britanii sa fie pregatita pentru joburile secolului 21 sunt foarte mici.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#angajati straini Marea Britanie locuri de, #afaceri imigranti Marea Britanie , #Angajatori