Hamza Karimov (SOCAR): Vom continua investitiile in Romania; avem incredere in aceasta piata

Sambata, 15 Februarie 2014, ora 09:14
2346 citiri
Hamza Karimov (SOCAR): Vom continua investitiile in Romania; avem incredere in aceasta piata

SOCAR va continua sa investeasca in Romania, pentru ca are incredere in aceasta piata, iar planurile sale pentru 2014 includ deschiderea unui numar de alte 9 - 10 benzinarii la nivel national, a declarat, vineri, directorul general al SOCAR Romania, Hamza Karimov, la inaugurarea primei statii din Capitala, a 25-a din retea.

Potrivit acestuia, in 2013 ar putea fi inaugurate alte doua sau trei benzinarii in Bucuresti, dar in zone centrale.

"Investitiile noastre inseamna ca noi avem incredere in Romania. Vom continua investitiile in Romania. Cu siguranta, pe partea de retail nu vom ramane la nivelul acesta, ci vom creste mai mult. In Capitala avem cateva locatii pentru a deschide alte statii si suntem foarte avansati din punct de vedere al documentatiilor si al autorizatiilor. Imediat ce avem autorizatiile, ne vom apuca de constructii. Speram ca anul acesta sa facem cateva statii, macar 2-3 in Bucuresti", a spus el.

Pe de alta parte, Karimov a explicat ca, desi compania are planul propriu de investitii noi, in cazul in care apar oportunitati de preluare a unor benzinarii, acestea sunt cumparate de la proprietar, apoi reconstruite si rebranduite.

"Am preluat unele statii, dar apoi le-am demolat si am construit statii noi. Suntem deschisi si, in functie de oportunitatile care apar, se pot cumpara si statii sau lantul existent, care se reconstruiesc si se rebranduiesc. Nu mergem noi la companii. Avem planul nostru de investitii, dar daca apar oportunitati sau propuneri din partea partenerilor existenti in Romania, le analizam, dar noi nu mergem la nimeni sa facem propuneri. Noi suntem orientati catre investitii noi. Noi analizam, cautam terenuri si facem investitii", a precizat acesta.

SOCAR are in analiza si alte proiecte in domeniul energiei

Referitor la aplicarea accizei de 7 eurocenti pe litru la carburant, de la 1 aprilie 2014, Hamza Karimov a admis ca aceasta se va reflecta atat in pretul carburantilor, cat si in cel al produselor.

"Vanzarile in ultimii ani au scazut din cauza problemelor economice din Europa, fara a depinde de pret. Dar, cu siguranta, cresterea accizei se va reflecta si in pretul carburantilor si, daca va creste pretul carburantilor, aceasta afecteaza si productia. O schimbare cu siguranta va fi, dar ramane de vazut cum va reactiona fiecare la aceasta schimbare", a spus el.

SOCAR a inaugurat prima benzinarie deschisa in Capitala

SOCAR a inaugurat, vineri, prima benzinarie deschisa in Capitala, amplasata pe Soseaua de Centura Bucuresti, in comuna Chiajna. Investitia s-a ridicat la aproximativ un milion de euro.

Deschiderea statiei de alimentare din Capitala creste reteaua SOCAR la 25 de benzinarii la nivel national. Acestea sunt amplasate in judetele Botosani (5 statii), Suceava (6 statii), Neamt (5 statii), Iasi (1 statie), Bihor (2 statii), Buzau (1 statie), Bacau (1 statie), Vrancea (2 statii), Timis (1 statie) si Ilfov (1 statie).

SOCAR Romania este reprezentanta companiei petroliere si de gaze naturale detinuta de statul Azerbaidjan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic).

Din anul 2011, compania s-a implicat in Romania prin SOCAR Petroleum si in crearea si consolidarea unei retele de benzinarii la nivel national. Pana in prezent compania a creat in Romania peste 320 de locuri de munca si a derulat investitii de peste 50 milioane de euro.

Bursa de Valori Bucureşti distribuie acţionarilor dividende de 12,5 milioane de lei pe 2023. Cum a crescut valoarea acțiunilor BVB în ultimul an
Bursa de Valori Bucureşti distribuie acţionarilor dividende de 12,5 milioane de lei pe 2023. Cum a crescut valoarea acțiunilor BVB în ultimul an
Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital din România, a anunţat că acţionarii societăţii au aprobat miercuri, 24 aprilie distribuirea unor dividende de 12,5 milioane de...
Ucraina își majorează importurile de energie cu 50%. România, printre principalii furnizori
Ucraina își majorează importurile de energie cu 50%. România, printre principalii furnizori
Ucraina intenţionează să îşi majoreze, cu aproximativ 50%, importurile de electricitate pe parcursul zilei de miercuri, 24 aprilie, pe fondul temperaturilor scăzute şi lipsei vântului şi...
#socar investitii, #romania socar, #investitii romania , #Capital