Te-ai saturat de spitalele de stat? Vezi ce alternative private ai

Vineri, 15 Aprilie 2011, ora 16:19
3993 citiri
Te-ai saturat de spitalele de stat? Vezi ce alternative private ai

Saptamana aceasta s-a deschis al treilea spital privat din Bucuresti. Concurenta din domeniu se aprinde, iar harta spitalelor de lux se va extinde in anii urmatori. Ce oferte au pacientii care nu mai vor la stat?

Multi dintre noi am gustat din mirajul clinicilor si spitalelor private fie datorita unei asigurari oferite de angajator, fie pentru ca veniturile ne-au permis acest lucru.

Asistente si medici civilizati, aparatura de ultima generatie, mobilier modern si saloane curate.

O experienta care transforma spitalele de stat in institutii din lumea a treia, inghetate in timp, si menite parca sa te imbolnaveasca.

In teorie, spitalele de stat iti ofera servicii gratuite, dar care este procentul celor care au trecut printr-o interventie chirurgicala fara a-si deschide larg buzunarele.

Daca socotim micile "atentii" pe care este musai sa le oferi medicilor si asistentelor, vedem ca sumele risca sa depaseasca tarifele afisate in institutiile private.

Numarul spitatelor private din Capitala a ajuns la trei, iar in anii urmatori sunt anuntate noi deschideri. Odata cu intensificare concurentei intre privati, tarifele acestora devin din ce in ce mai accesibile romanului din clasa de mijloc. Devin, astfel, acestea o alternativa la spitalele de stat?

Cel mai mare spital privat din Bucuresti

Inaugurat in cursul acestei saptamanii, Sanador este cel mai mare spital privat din Bucuresti. O consultatie la cardiolog, costa 100 de lei, iar tariful pentru o zi de spitalizare incepe de la 500 lei.

Sanador in cifre

Investitie: 40 milioane de euro

Capacitate: 290 de paturi

Specializare: generalista (toate specializarile medicale si de chirurgie)

Cifra de afaceri: 5 mil euro (estimare 2011)

Personal: 460 medici si 200 asistente

Spitalizare: 500-760 de lei / zi

Nastere: 6.200 lei

Consultatie cardiolog: 100-150 lei

Consultatie ginecolog: 100-150 lei

Tomografie: 230 - 330 lei

Concurenta Sanador

Pana la inaugurarea Sanador, cel mai mare spital din Bucuresti (si din tara) era Life Memorial Hospital, detinut de Medlife.

Acesta a fost deschis cu o investitie de 17 milioane de euro. O femeie care doreste sa nasca in acest spital, trebuie sa plateasca un tarif de 7.000 - 13.000 de lei.

Spitalul Medlife are o capacitate de 120 de paturi si o suprafata de 12.500 de metri patrati.

Al treilea spital din Capitala este Euroclinic, din reteaua Regina Maria, aflat in zona Floreasca. Euroclinic are o capacitate de mai putin de 100 de paturi.

Acesta a fost primul spital privat din Bucuresti, fiind cumparat anul trecut de CMU de la grupul olandez Eureko.

Ce se anunta?

Suedezii de la Medicover au anuntat ca urmeaza sa investeasca in aceasta toamna 20 de milioane de euro intr-un spital situat in nordul Capitalei.

Acesta va avea 50 de paturi si va include o sectie de maternitate si una de pediatrie.

Acesta nu va fi singurul spital Medicover. In 2013, ar urma sa fie deschisa o unitate cu 150-200 de paturi in zona Pipera.

Investitia ar ajunge la 40 de milioane de euro, echivalenta cu cea a Sanador.

Spitalul pe care il va deschide Medicover peste doi ani va include sectii de chirurgie, ortopedie, urologie, obstretica, ginecologie, cardiologie si pediatrie.   

Tot in toamna se va finaliza spitalul de obstretica-ginecologie al Regina Maria, in zona Baneasa. Mai mult, Medlife are in plan deschiderea a doua spitale in Capitala, unul fiind specializat pe urgente.

Jumatate dintre romani vor la privat

Se pare ca cel putin dorinta de a ne trata in clinici civilizate exista.

Cel mai recent studiu IMAS arata ca 52% dintre bucuresteni prefera sa se trateze la privat. In tara procentul este mai mic, doar 44% dintre romani spunand ca isi doresc acest lucru.

Daca in urma cu zece ani, piata serviciilor medicale private era inexistenta, acum incasarile acestor institutii se ridica la 400 de milioane de euro anual.

Suma reprezinta 10% din cheltuielile totale ale sistemului public de sanatate romanesc.

Mai mult, 10% din nasterile din Capitala au loc in spitale private, iar 400.000 de romani detin abonamente la clinici private, platite din buzunarul propriu sau asigurate de angajatori.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
Huawei a lansat oficial noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70. La ce prețuri sunt oferite dispozitivele
Huawei a lansat oficial noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70. La ce prețuri sunt oferite dispozitivele
Huawei a lansat oficial în China noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70, care include modelele Pura 70, Pura 70 Pro, Pura 70 Pro+ și Pura 70 Ultra. Lansarea coincide cu aniversarea a 12...
#cat costa o nastere, #cat costa o operatie, #cmu, #medicover, #medlife, #sanador, #spitale de stat, #spitale private, #tarife spitale private , #Capital