Venitul mondial, in scadere cu 3,7 procente

Vineri, 29 Mai 2009, ora 12:28
1131 citiri
Venitul mondial, in scadere cu 3,7 procente

Venitul mondial va scadea cu 3,7 procente in acest an, per cap de locuitor, din cauza crizei financiare, care a afectat mai mult comunitatile din tarile in curs de dezvoltare, potrivit economistilor de la Natiunile Unite.

Echipa Natiunilor Unite, condusa de Rob Vos, a estimat ca economia mondiala se va contracta cu 2,6 procente, in acest an, o oarecare redresare fiind posibila de anul viitor, relateaza Financial Times.

Potrivit raportului, cele mai vulnerabile zone in fata crizei financiara sunt tarile in curs de dezvoltare, care depindeau mult de investitii private straine.

De exemplu, in tarile din Africa nu au mai fost emise titluri de stat, in 2008, iar Kenya, Nigeria, Tanzania si Uganda si-au anulat planurile de injectare de fonduri pe piata de capital.

In 2008, rezervele tarilor in curs de dezvoltare totalizau 4.000 de miliarde de dolari, insa acum, in unele tari nivelul acestora a scazut sub nivelul critic, echivalentul a mai putin de trei luni de importuri.

Economistii sunt de parere ca redresarea depinde de nivelul de coordonare la nivel international, in stimularea economiei mondiale.

"S-a actionat in multe directii, insa, daca vrem o modalitate sustenabila de a iesi din aceasta criza, trebuie sa facem mult mai mult", a declarat Vos.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un mecanism legislativ prin care își dorelte să blocheze entitățile neautorizate care oferă investiții în mediul online, a...
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut semnificativ pentru a doua lună consecutiv în România. Dacă pe parte de construcții inginerești prăbușirea începută în ianuarie a fost...
#venit, #economie mondiala, #investitii straine, #piata de capital , #Capital