Zona Metropolitana intra in dezbatere publica

Luni, 10 Octombrie 2005, ora 03:12
1495 citiri

Bucurestii se pregatesc sa intre in randul marilor orase europene, devenind metropola. Infiintarea zonei metropolitane face obiectul a doua proiecte, unul apartinand Puterii si celalalt Opozitiei.Fiecare varianta ia in calcul cresterea suprafetei orasului de cel putin zece ori si a numarului de locuitori cu peste 50%, de la doua milioane de persoane cate sunt astazi inregistrate la peste trei milioane, populatia orasului ajungand intr-una din variante port maritim. Capitala Romaniei ar urma astfel sa devina o platforma patrimoniala tentanta pentru organismele de finantare internationale care conditioneaza nivelul de acordare a banilor in functie de numarul de locuitori ai unui oras.

Spre deosebire de Opozitie, reprezentantii Puterii in Consiliul General al Capitalei viseaza la o capitala - port maritim. Transformarea Bucurestilor in zona metropolitana ar urma sa se produca in mai putin de doi ani. Cetatenii sunt chemati incepand de astazi sa-si spuna parerea cu privire la proiectul Zonei Metropolitane Bucuresti (ZMB), varianta aprobata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB). Cei interesati de acest proiect administrativ au la dispozitie o linie telefonica- 0800.800.771 la care pot suna de luni pana vineri, intre orele 10,00 si 16,00 sau isi pot trimite opiniile prin posta la OP 22 - CP 202. De asemenea, cetatenii se pot prezenta la audiente in strada Anastasie Simu nr. 6 sector 1 (intre Magazinul Eva si Hotel Lido).

Potrivit proiectului, dimensiunile Capitalei ar urma sa creasca spectaculos de la 230 km patrati cat are acum la 3.000 de km patrati. Numarul locuitorilor ar urma sa creasca si el, de la doua milioane la aproape trei milioane. Proiectul propune ca extinderea orasului Bucuresti sa inglobeze 93 de localitati din judetele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dambovita si Prahova. Orasele care ar urma sa faca parte din zona metropolitana sunt: Oltenita, Buftea, Otopeni, Voluntari, Popesti-Leordeni, Budesti, Fundulea, Bolintin Vale si Mihailesti. 84 de comune printre care Balotesti, Berceni, Bragadiru, Cernica, Branesti, Chiajna, Chitila, Ciolpani, Ciorogarla, Corbeanca, Glina, Jilava, Magurele, Mogosoaia, Pantelimon, Snagov, Tunari, Butimanu, Crevedia, Tartasesti, Fundeni Nicolae Balcescu, Adunatii Copaceni, Baneasa, Bolintin Deal ar urma sa fie inghitite si ele.

Proiectul ZMB, in varianta Consiliului Capitalei, va implini si un mai vechi vis al lui Ceausescu, acela de a transforma Bucurestii in port la Marea Neagra. Potrivit actualului proiect, Bucurestii ar urma sa devina port maritim prin intermediul orasului Oltenita, inghitit de noua zona metropolitana. Concentrarea nu se va rasfrange insa la nivelul administratiei, toti primarii si toate consiliile locale urmand sa fie mentinute in functie.

Proiectul PSD-ului va fi si el prezentat in Parlament maine, de catre initiatorul acestuia Vasile Gherasim. El a fost conceput in 2003, prin includerea in zona metropolitana a 62 de localitati limitrofe Capitalei si a patru orase din judetele Giurgiu si Ilfov. Spre deosebire de cel al Puterii, proiectul PSD prevede extinderea orasului la 2.300 de km patrati si exclude din ZMB orasul Oltenita. "Proiectul meu se opreste la Comana, la 30 de km de Dunare. Statutul portuar al Bucurestiului ar trebui in aceasta situatie rediscutat", recunoaste initiatorul acestui proiect.

Gherasim propune ca zona metropolitana Bucuresti sa aiba rang de judet si sa fie compusa din doua parti: prima cu denumirea de Centrul Metropolitan, care sa inglobeze actuala capitala, si a doua parte alcatuita din orasele si comunele inglobate. Sectoarele ce compun Centrul Metropolitan Bucuresti ar urma sa aiba rang de orase. Reprezentantul Guvernului ar urma sa poarte denumirea de Guvernator al ZMB.

Vasile Gherasim spera ca pana in vara lui 2006, legea ZMB sa fie deja aprobata. "Voi cere sprijinul tuturor parlamentarilor de Bucuresti pentru proiectul meu", ne-a declarat Gherasim.

Daniela Serb

Averea

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...