Companiile care ruleaza 4 miliarde de euro in Romania

Miercuri, 17 Decembrie 2014, ora 15:36
2836 citiri
Companiile care ruleaza 4 miliarde de euro in Romania

Cele mai performante 50 de companii din Romania au avut anul trecut o cifra de afaceri totala de aproape 4 miliarde de euro, cu 47% mai mult fata de 2012, si nicio companie inclusa in clasament nu are afaceri sub 25 de milioane de euro, potrivit Top 50 Best Performers, realizat de Coface.

"Companiile din clasament au reusit sa obtina in 2013 o cifra de afaceri totala de aproape patru miliarde de euro, cu mult mai mare in comparatie cu editiile precedente (cu 47% fata de 2012 si respectiv cu 29% fata de 2011), inversandu-se astfel tendinta de reducere a calibrului firmelor observata in clasamentul de anul trecut si confirmandu-se un interes crescut al firmelor de dimensiuni mai mari pentru eficientizarea activitatii si asigurarea unui cat mai bun echilibru financiar in paralel cu eforturile de dezvoltare comerciala", se arata intr-un comunicat al Coface.

Comparativ cu studiile din anii anteriori, calibrul firmelor prezente in Top50 Best Performers 2013 a crescut semnificativ, astfel ca, in actuala editie nu mai figureaza nicio companie cu cifra de afaceri de sub 25 de milioane de euro.

Companiile mari, cu afaceri de 50-100 milioane de euro, si-au consolidat pozitia mai ales prin prisma ponderii numerice (8 companii fata de 5 in 2012), in timp ce firmele foarte mari (cu afaceri de peste 100 milioane de euro) genereaza in continuare cea mai mare parte din cifra de afaceri totala a celor 50 de firme din top, ponderea segmentului in functie de acest indicator crescand la 53%, fata de 46% in 2012.

Dedeman, reteaua romaneasca de retail cu materiale de constructii si dedicate amenajarilor interioare, si-a pastrat prima pozitie in Top 50 Best Performers, avand cea mai mare cifra de afaceri dintre companiile romanesti care au indeplinit criteriile de performanta financiara.

Acesta este urmata de Holzindustrie Schweighofer, o companie austriaca, care activeaza in industria prelucrarii lemnului, care isi desfasoara activitatea prin intermediul celor 4 locatii de productie din Romania din Sebes, Radauti, Siret si Comanesti.

Locul trei ii revine companiei cu capital romanesc Tinmar Ind, care are ca obiect principal de activitate comercializarea energiei electrice. In ultimii 6 ani, Tinmar-Ind a tranzactionat energie electrica si catre alte piete europene, precum Ungaria, Grecia, Serbia, Crotia, Bulgaria, Austria, Germania, Cehia si Slovacia.

La nivelul intregului Top 50 Best Performers, singurele firme care au reusit sa figureze in toate clasamentele realizate de Coface in ultimii 3 ani sunt Formens, Pandora Prod si Peek&Cloppenburg.

In lista primelor 5 sectoare de activitate din punctul de vedere al numarului de companii performante sunt domeniile comertului cu ridicata (11), industriei de masini si echipamente (9), comertului cu amanuntul (5 firme), constructii si IT (fiecare cu cate 4 firme).

Numarul companiilor din domeniul serviciilor prezente in Top 50 Best Performers a scazut comparativ cu anul anterior, acestea nemaifiind prezente in Top 5 sectoare de activitate.

In ceea ce priveste distributia geografica, cele mai multe firme provin din Bucuresti (21 firme), urmat de judetul Arad - in premiera pe locul 2, Brasov, Arges si Cluj.

"Revirimentul companiilor mari si cresterea numarului de firme cu aparitii consecutive sunt cele mai importante aspecte evidentiate de editia curenta a Topului 50.

Astfel, indeplinirea celor mai exigente criterii de evaluare cantitativa si calitativa a performantelor economico-financiare este posibila atat pe parcursul unor perioade de timp mai indelungate, cat si in conditiile adoptarii unor strategii orientate preponderent spre cresterea vanzarilor si a cotelor de piata.

Intr-un climat economic marcat inca de multe incertitudini si lipsa unor oportunitati reale de extindere a afacerilor, cele mai performante 50 de companii romanesti au reusit sa genereze pe parcursul anului trecut o cifra de afaceri totala de 4 miliarde de euro si sa creeze 5.000 de noi locuri de munca", a declarat Constantin Coman, Country Manager Coface Romania.

Studiul a inclus toate companiile romanesti cu capital privat care au depus la Ministerul Finantelor situatiile financiare anuale aferente activitatii din 2013.

Nu au fost luate in calcul bancile si societatile de asigurari, datorita specificului diferit al activitatii acestora.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare...
#top companii Romania, #top cifra afaceri, #companii profit Romania , #Cifra afaceri