Aeroporturile se vor consulta cu companiile aeriene inainte sa fixeze valoarea taxelor aeroportuare

Joi, 18 Noiembrie 2010, ora 17:34
1680 citiri
Aeroporturile se vor consulta cu companiile aeriene inainte sa fixeze valoarea taxelor aeroportuare

Aeroporturile cu un trafic anual de peste 500.000 de pasageri vor stabili nivelul taxelor aeroportuare consultand in prealabil utilizatorii aerogarii si trebuie sa anunte orice modificare a pretului cu minim patru luni inainte, iar masura ar putea reduce costul transportului aerian, potrivit MTI, citat de Mediafax.

"Este de asteptat o scadere a costului transportului aerian, in special datorita reducerii posibilitatilor de crestere nejustificata a tarifelor aeroportuare, cat si datorita unei mai bune colaborari intre aeroporturi si utilizatorii acestora", se arata intr-un proiect de hotarare de guvern, elaborat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI).

Actul normativ va transpune in legislatia romaneasca o directiva a Uniunii Europene, care stabileste un set de principii de baza si proceduri care trebuie avute in vedere in procesul de stabilire a tarifelor de aeroport.

Implementarea directivei va fi asigurata de o autoritate independenta de supraveghere, respectiv Autoritatea Aeronautica Civila Romana, care va publica un raport anual privind activitatile sale, va comunica si va coopera cu Comisia Europeana in domeniul aspectelor care tin de transpunrea directivei.

Alaturi de propunerea de modificare a sistemului sau nivelului tarifelor de aeroport, administratorul aeroportului trebuie sa prezinte si motivele care stau la baza propunerii, cu cel putin patru luni inainte de data prevazuta pentru operarea modificarii.

Administratorul aeroportului va asigura desfasurarea unor consultari periodice cu companiile care utilizeza aeroportul, cu privire la functionarea sistemului de tarife, nivelul tarifelor si calitatea serviciilor furnizate, pe baza unei proceduri care se publica pe site-ul aeroportului.

Cu ocazia organizarii consultarilor, aeroportul va pune la dispozitia tuturor companiilor o lista cu serviciile oferite si infrastructura, metodologia folosita la stabilirea tarifelor de aeroport si rezultatele investitiilor propuse asupra capacitatii aeroportului.

La randul lor, operatorii aerieni vor transmite administratorului aeroportului, inaintea fiecarei consultari, informatii in special cu privire la previziunile traficului si proiectele proprii de dezvoltare privind aeroportul in cauza.

In cazul unui dezacord cu privire la nivelul taxelor, ambele parti pot solicita, in termen de cinci zile de la publicarea pe site a deciziei aeroportului, o investigatie a din partea autoritatii independente de supraveghere, care trebuie sa ia decizie provizorie in maxim o luna si o decizie finala in maxim patru luni.

Totodata, aeroportul are obligatia de a se consulta cu utilizatorii inainte de finalizarea planurilor si/sau studiilor privind proiectele de infrastructuri noi.

Masura va intra in vigoare la 30 de zile de la de la publicare, dar nu mai tarziu de martie 2011. 

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#aeroporturi, # companii, # aeriene, # taxe , #Companii aeriene