Biletele de avion pentru cursele Ryanair s-ar putea ieftini cu 6% in aceasta vara, anunta compania

Luni, 29 Iulie 2019, ora 11:40
1495 citiri
Biletele de avion pentru cursele Ryanair s-ar putea ieftini cu 6% in aceasta vara, anunta compania
Foto: Pixabay

Ryanair anunta ca preturile biletelor ar putea scadea cu 6% in aceasta vara, partial din cauza supracapacitatii din Germania si a temerilor legate de Brexit, dar operatorul aerian irlandez si-a mentinut tinta de profit pe 2019, transmite Reuters.

Valoarea actiunilor celei mai mari companii aeriene low-cost din Europa aproape s-a injumatatit in ultimii doi ani, deoarece Ryanair se confrunta cu o supracapacitate in Europa, cu incertitudinile provocate de Brexit si, cel mai recent, cu intarzierea livrarilor modelului Boeing 737 MAX.

Luna aceasta, Ryanair a injumatatit tintele pentru 2020 din cauza intarzierii livrarii modelului Boeing 737 MAX, iar luni a anuntat ca se asteapta ca, cel mai devreme, primele aeronave sa soseasca in ianuarie 2020.

In trimestrul doi din 2019, operatorul aerian irlandez a inregistrat un profit dupa taxe 243 milioane de euro, in scadere de la 309 milioane de euro in perioada similara din 2028, in timp ce analistii se asteptau la un profit de 232 milioane de euro.

Compania si-a mentinut obiectivul de a inregistra in anul fiscal care se va incheia la 31 martie 2020 un profit de 750 - 950 milioane de euro, comparativ cu previziunea analistilor de 832 milioane de euro.

Pretul biletelor Ryanair in perioada aprilie - iunie 2019 a scazut cu 6% comparativ cu trimestrul doi din 2018, iar compania se asteapta la un declin similar in iulie si august.

Ryanair este unul din cei mai mari clienti ai Boeing si comandase 58 de modele 737 MAX pentru sezonul sau de vara 2020 dar din cauza problemelor cu care se confrunta grupul aeronautic american ar urma sa primeasca doar 30 de aeronave.

In urmatorii patru-cinci ani, seful Ryanair, Michael O'Learyn se asteapta "la aparitia a patru sau cinci mari companii aeriene europene". El s-a referit la Ryanair, Lufthansa, IAG (proprietarul British Airways), Air France-KLM si, probabil, Easyjet. Fuziunile altor operatori aerieni vor duce "la unele presiuni asupra preturilor", a avertizat recent O'Leary. Acesta a adaugat: "Preturile biletelor vor incepe sa creasca din nou deoarece in acest moment ele sunt in mod artificial scazute".

In pofida unei cresteri cu 7% a numarului de pasageri transportati, Ryanair a fost numita pentru al saselea an "cea mai putin placuta companie aeriana" pentru zborurile pe distante scurte din Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de grupul consumatorilor "Which?".

Ryanair, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa dupa numarul de pasageri, opereaza 21 de rute de pe aeroporturile din Romania, respectiv Bucuresti si Craiova.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#Ryanair ieftinire pret bilete avion, #bilete ieftine avion vara 2019 , #Companii aeriene