Allianz: Volumul primelor subscrise a scazut la semestru cu 4,5%

Vineri, 03 August 2012, ora 14:43
1476 citiri
Allianz: Volumul primelor subscrise a scazut la semestru cu 4,5%

Volumul primelor brute subscrise de grupul german Allianz in Romania in primul semestru a scazut cu 4,5%, de la 110 milioane de euro in prima jumatate a anului trecut la 105 milioane de euro, in urma declinului inregistrat pe segmentul asigurarilor generale.

Primele brute ale diviziei din Romania au scazut cu 5% pe asigurari generale in primul semestru, de la 98 milioane de euro in prima jumatate a anului trecut la 93 milioane de euro, in timp ce pe asigurari de viata si sanatate volumul primelor brute a stagnat la 12 milioane de euro.

Operatiunile din Romania au inregistrat prime nete de 79 milioane de euro, in scadere cu 16,8% de la 95 de milioane de euro in primele sase luni ale anului trecut, potrivit datelor anuntate, vineri, de grupul german Allianz. Primele nete pe asigurari generale au coborat cu 19%, de la 89 milioane de euro la 72 milioane de euro, iar cele pe asigurari de viata si sanatate au avansat cu 1 milion de euro, la 7 milioane de euro.

Allianz a inregistrat in Romania un profit operational de 3 milioane de euro pentru prima jumatate a anului, fata de 2 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru trimestrul al doilea, grupul german a inregistrat in Romania prime brute in urcare cu 7,5%, de la 49 milioane de euro anul trecut la 53 milioane de euro, din care 46 milioane de euro pe asigurari generale si 7 milioane de euro pe asigurari de viata si sanatate. In intervalul similar al anului trecut, Allianz a consemnat prime brute de 43 de milioane de euro pe asigurari generale si 6 milioane de euro pe asigurari de viata si sanatate.

Primele nete au scazut cu 13%, de la 46 milioane de euro la 40 de milioane de euro. Primele nete pe asigurari generale au coborat cu 7 milioane de euro, la 36 milioane de euro, in timp ce primele pe asigurari de viata si sanatate au urcat cu 1 milion de euro, la 4 milioane de euro.

Pentru trimetrul al doile, Allianz a raportat pentru piata romaneasca date privind profitul operational doar pentru segmentul de asigurari generale, in stagnare, la 1 milion de euro.

La nivel de grup, Allianz, cel mai mare asigurator din Europa, a raportat pentru trimestrul al doilea un profit net peste estimarile analistilor, de 1,23 miliarde de euro, in crestere cu 23% de la 1 miliard de euro in perioada similara a anului trecut. Analistii consultati de Bloomberg anticipau un profit de 1,15 miliarde de euro. La semestru, profitul a crescut cu 40%, la la 2,6 miliarde de euro.

Grupul Allianz este prezent pe piata romaneasca prin Allianz-Þiriac Asigurari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
România continuă să fie pe primul loc în UE când vine vorba despre inflație. Un bun exemplu în acest sens reprezintă tarifele din stațiuni, stabilite de hotelieri. Față de anul trecut,...
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Dolj: Şofer înregistrat de radar în timp ce conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră pe DN 55 Un şofer din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile după ce a fost...
#Allianz rezultate financiare, #Allianz cifra afaceri, #Allianz prime subscrise , #Companii asigurari