Jumatate din aeronavele Air France, blocate la sol din cauza grevei pilotilor

Luni, 15 Septembrie 2014, ora 11:35
1437 citiri
Jumatate din aeronavele Air France, blocate la sol din cauza grevei pilotilor
azoren-online.com

Cel putin jumatate din avioanele Air France au fost blocate la sol luni, o cifra ce s-ar putea ridica la opt aeronave din zece, potrivit unuia dintre sindicatele pilotilor implicate in greva.

Opunandu-se proiectului de dezvoltare a filialei sale low cost, Transavia, SNPL (majoritar) a facut apel la greva in perioada 15-22 septembrie, Spaf, al doilea sindicat ca marime, si Alter (nereprezentativ) pana pe 18, precizeaza Mediafax.

Aproximativ 20 de persoane asteptau in liniste luni dimineata la un ghiseu al Air France de pe aeroportul din Paris pentru a schimba biletele.

"M-am saturat de nivelul ridicat al grevei in Franta, intotdeauna este o problema cand te intorci in aceasta tara", a declarat un pasager, Jean-Marc Ragot pe aeroportul Roissy, in timp ce zborul sau de legatura catre Lyon (sud-est), unde locuieste, a fost anulat.

Unei alte pasagere, Zoe Decally care pleaca in vacanta la Tirana, i s-a propus deja o solutie. "Mi-au schimbat zborul de legatura, voi ajunge cu doar o ora intarziere. Nu este moarte de om".

Anticipand dificultati importante, intarzieri si perturbari ale traficului, in afara de anulari, compania le-a cerut clientilor sa "isi amane calatoria, sa schimbe biletul fara taxe" sau "sa primeasca banii inapoi" si le-a recomandat celor "al caror zbor va fi anulat sa nu mearga la aeroport".

Pentru aceasta prima zi de greva, ea estimeaza ca va putea asigura aproape jumatate din zboruri (48 la suta).

Ultimele negocieri, duminica, inainte de inceperea miscarii sociale, intre SNPL AF Alpa si conducere, nu au permis deblocarea situatiei.

O miscare de o saptamana ar fi cel mai lung conflict de munca al pilotilor Air France (grupul Air France-KLM) din 1998. Conducerea a evaluat la "10 pana la 15 milioane" pierderile zilnice din cauza acestei greve.

Pentru clienti, carora le-a trimis 65.000 de mesaje telefonice, compania a evocat posibilitatea unor "despagubiri" si afirma ca "programul de zbor va fi actualizat cu 24 de ore inaintea plecarii".

Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul...
#aeronavele Air France blocate sol, #greva piloti aeronavele Air France , #Companii avioane