Merkel si Hollande discuta, sambata, despre infiintarea echivalentului european al Boeing

Joi, 20 Septembrie 2012, ora 12:30
1429 citiri
Merkel si Hollande discuta, sambata, despre infiintarea echivalentului european al Boeing

Infiintarea unei companii aerospatiale, prin fuziunea dintre BAE Systems si EADS, va fi discutata in cadrul intalnirii de sambata dintre presedintele francez Francois Hollande si cancelarul german Angela Merkel.

Fuziunea dintre European Aeronautic, Defence & Space Co., proprietara Airbus, si BAE Systems Plc., tranzactie care care se ridica la 35 miliarde de euro, va permite crearea celei mai mari companii de aparare si inginerie aerospatiala la nivel mondial dupa venituri. Noua companie va fi echivalentul european al Boeing.

BAE Systems a inregistrat anul trecut venituri de 23,8 miliarde euro, iar EADS a avut incasari de 49,13 miliarde euro, potrivit Financial Times.

Guvernul francez detine 15% din actiunile EADS, iar cel german a inceput demersurile achizitionarii a 7,5% din actiunile aceleiasi companii de la Daimler AG, prin intermediul bancii de stat KfW, pentru a-si creste influenta in acest sector.

Marea Britanie isi poate exercita dreptul de veto pentru oprirea fuziunii, prin "actiunea de aur" detinuta de acest stat.

Directorul general al EADS, Tom Enders, a declarat miercuri ca discutiile pe marginea tranzactiei "progreseaza bine", primul mesaj oficial transmis de companii de cand au anuntat fuziunea in urma cu o saptamana.

El a adaugat ca cele doua grupuri poarta "discutii constructive si avansate cu toate guvernele implicate" si incearca sa raspunda la "intrebarile si interesele de securitate nationala cat mai bine posibil in cadrul tranzactiei propuse".

Fuziunea ar elimina influenta guvernelor europene asupra operatiunilor curente ale EADS, insa Germania, Franta, Spania si Marea Britanie ar avea in continuare drepturi de veto asupra deciziilor contrare intereselor nationale.

Fuziunea dintre cele doua companii este analizata de tarile implicate si de Boeing

Conducerile celor doua companii considera ca sunt aproape de un acord final, dupa ce au convenit deja structura board-ului noului grup, insa surse apropiate situatiei au avertizat ca fuziunea nu este inca un lucru sigur.

Merkel a declarat miercuri ca toate guvernele implicate evalueaza fuziunea BAE - EADS.

Ministrul francez pentru afaceri europene, Bernard Cazeneuve, a afirmat marti seara la un post de televiziune ca tranzactia poate fi blocata de mai multe obstacole tehnice.

Intrebat miercuri daca guvernul francez si-a dat acordul de principiu pentru fuziune, ministrul Finantelor Pierre Moscovici a raspuns negativ.

"Analizam situatia", a aratat el.

Boeing, rivalul american al noii companii rezultate dupa fuziune, a sugerat miercuri ca ar putea contesta tranzactia in justitie.

In eventualitatea ca EADS si BAE vor obtine acordul guvernelor, tranzactia trebuie avizata si de parlamentele celor patru state europene.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#fuziune BAE System EADS, #infiintare companie aerospatiala, #Merkel Hollande fuziune aerospatiala, #Boeing concurent Europa , #Companii avioane