Se vinde Yahoo! Cumparatorii fac coada, dar sefa companiei trebuie sa plece

Marti, 12 Aprilie 2016, ora 15:35
4567 citiri
Se vinde Yahoo! Cumparatorii fac coada, dar sefa companiei trebuie sa plece
Foto: Flickr/Giorgio Montersino

Fostul pionier al internetului Yahoo! are termen pana pe 18 aprilie pentru a decide daca isi vinde afacerile vreunuia dintre ofertantii care si-au manifestat interesul de a cumpara compania cu totul sau pe bucati.

Actionarii firmei spera ca numai afacerea de baza sa le aduca in conturi 8 miliarde de dolari, insa Marissa Mayer, directorul executiv al Yahoo!, ar putea sa nu mai asiste la perfectarea tuturor tranzactiilor, relateaza CNN Money.

Oferte de la rivali si parteneri

Cele 50 de afaceri administrate sub umbrela Yahoo! au atras atentia unei largi categorii de potentiali cumparatori.

Times si Daily Mail sunt reprezentantii media care au anuntat ca sunt interesati de preluarea fostului gigant IT.

Pe de alta parte, nici actualii jucatori de forta din IT, precum Google si Microsoft, nu au ramas insensibili la vestea ca Yahoo! este de vanzare.

Chiar daca legea antitrust ar bloca preluarea Yahoo! de catre Google, Microsoft nu pare sa aiba astfel de probleme, avand chiar si o colaborare in gestionarea rezultatelor oferite de motorul de cautare Bing, afacere pe care, desigur, doreste sa o protejeze.

Verizon, operatorul mobil care a preluat anul trecut AOL, o companie rivala a Yahoo!, se arata la fel de interesat si de achizitionarea companiei din Sunnyvale.

Fonduri private precum General Atlantic, TPG si KKR au mentionat de asemenea interesul pentru depunerea unor oferte de achizitie a Yahoo1.

Iar castigatorul este...

Cumparatorul, in cazul in care va fi unul, urmeaza sa fie anuntat abia pe 18 aprilie, dupa ce actionarii vor decide daca accepta vreuna din ofertele depuse. La fel de bine, toate ofertele ar putea fi respinse.

In cazul semnarii unui acord pentru demararea procedurilor de achizitie, procesul de transfer va fi unul indelungat, Yahoo! nedorind sa vanda si actiunile detinute in cadrul gigantului chinez Alibaba (24 miliarde dolari) si nici Yahoo! Japonia, o subsidiara care nu a dat semne de declin.

In cazul in care firma din Sunnyvale va refuza orice oferta urmeaza un razboi aprig cu investitorii activisti din fondul de risc Starboard Value, care au de gand sa inlocuiasca un lung sir de directori din companie in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, programata pentru luna mai.

Mayer, pe faras

Pentru Marissa Mayer, zarurile par sa fi fost aruncate deja. Aflata la carma companiei inca din 2012, Mayer s-a opus pana acum vanzarii solicitate de Starboard Value si alti actionari ai companiei, sperand zadarnic in redresarea Yahoo!.

De altfel, de numele ei se leaga si neinspirata decizie de a achizitiona platforma de microblogging si socializare Tumblr, ca si cheltuirea unor resurse financiare importante pentru cautarea unor noi talente si angajarea unor directori cu salarii mai mult decat generoase.

Numai ca niciuna din aceste solutii nu a dat rezultatul asteptat. Yahoo! este in declin inca din anul 2000, cand firma era cotata la o valoare de 225 de miliarde de dolari.

Criza "dot com" si o serie de pariuri neinspirate in tehnologii inutile si directori executivi fara viziune au redus valoarea companiei la doar 34 de miliarde de dolari.

Intamplator sau nu, aceasta este exact valoare operatiunilor asiatice detinute de Yahoo! (subsidiara din Japonia si portofoliul de actiuni Alibaba), asa ca, in realitate, activele pe care compania din SunnyVale le scoate la vanzare nu valoareaza mai nimic.

O tranzactie insa ii poate completa contul bancar lui Mayer cu o suma consistenta: 37 milioane de dolari, clauza fiind trecuta in contractul sau.

Daca acest lucru nu se va intampla pana la mazilirea directorilor, pe care Starboard Value vrea sa o puna in practica in luna mai, Marissa Mayer va pleca acasa cu doar 12,5 milioane dolari.

Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai...
Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Un nou raport sugerează că Samsung ar putea introduce monitorizarea glicemiei în ceasurile sale inteligente de generație următoare, o inovație care ar putea transforma modul în care...
#oferte achizitie Yahoo, #vanzare yahoo, #Marissa Mayer, #cota piata yahoo , #Companii internet