Actiunile Logitech, in crestere

Joi, 26 Aprilie 2012, ora 19:07
1307 citiri
Actiunile Logitech, in crestere

Actiunile Logitech International, cel mai mare producator de periferice pentru PC din lume, au inregistrat cea mai mare apreciere a ultimilor sase luni, datorita rezultatelor peste asteptari raportate pentru primele trei luni ale 2012 si a masurilor de restructurare anuntate.

Actiunile Logitech au crescut cu 15 procente, pana la 8,15 franci elvetieni/actiune, cea mai mare crestere din 27 octombrie. De la inceputul anului, acestea s-au apreciat cu 9,7% pe bursa din Zurich, scrie Bloomberg.

"Rezultatele sunt datorate marjei de profit bune si a vanzarilor adecvate", a declarat Michael Foeth, analist al Vontobel Holding Ag din Zurich. "Problema majora ramane lipsa de crestere in piata, iar aceasta nu a fost inca rezolvata".

Profitul inregistrat de companie in primul trimestru a crescut de 10 ori, pana la 28,3 milioane de dolari. Acesta a fost aproape dublu fata de estimarea analistilor Bloomberg, de 12,3 milioane de dolari. Vanzarile Logitech au scazut insa cu 3 procente, la 532 milioane de dolari.

Restructurarile de personal vor avea loc in urmatoarele luni

Compania a eliminat, de asemenea, un strat de management, directorii regionali si directorii de vanzari urmand sa raporteze direct presedintelui companiei, Bracken Darrell. Restructurarile vor reduce costurile operationale cu aproximativ 80 de milioane de dolari anual.

"Vom reduce numarul de oameni din consiliu. Nu stim cate persoane vor fi afectate de aceasta restructurare, dar programul trebuie sa aiba loc", a declarat presedintele consiliului de conducere al companiei, Guerrino De Luca.

Logitech are aproximativ 3.500 de angajati, spune De Luca, fara a lua in calcul muncitorii din fabricile chineze.

Darrell, care s-a alaturat companiei la inceputul lunii dupa ce a condus Whirlpool Corp, a decis eliminarea posturilor de manager pentru a simplifica si a grabi dezvoltarea de produse si pentru a revitaliza vanzarile. Succesul cunoscut de tabletele PC, care nu au nevoie de mousi a erodat business-ul traditional al Logitech, care nu reuseste sa se apropie de vanzarile record inregistrate in 2008.

"Portofoliul nostru de produse este foarte puternic", a declarat Darrell

In ianuarie, Logitech a redus estimarile pentru anul in curs pentru a treia oara. Conform celor mai recente asteptari, compania se asteapta la incasari de 2,32 miliarde de dolari in 2012, si un profit operational de 72 milioane de dolari.

Darrell ii va urma lui De Luca in functia de CEO din 2013 pe masura ce compania cauta sa isi reimprospateze imaginea. Logitech isi continua, de altfel, programul de rascumparare al actiunilor, pentru al patrulea trimestru consecutiv. Pana acum s-a reusit cumpararea a 10 milioane de actiuni, au anuntat oficialii Logitech.

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#actiuni Logitech, #vanzari Logitech, #profit Logitech 2012, #restructurari Logitech 2012 , #Companii IT