Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Actiunile Nokia, la cel mai scazut nivel din ultimii 16 ani. Cum s-a ajuns aici?

Actiunile Nokia, la cel mai scazut nivel din ultimii 16 ani. Cum s-a ajuns aici?


In anii '90 si chiar si pana la jumatatea anilor 2000, cand spuneai telefon mobil, Nokia era primul cuvant care iti venea in minte. Anii au trecut, iar gigantul finlandez se clatina serios, multi analisti fiind absolut convinsi ca prabusirea Nokia este aproape.

Daca la sfarsitul anilor '90 Nokia putea fi creditata cu o cota de peste 40% din piata internationala de telefoane mobile, in ultimii ani finlandezii au pierdut mult in fata unor competitori redutabili precum Samsung sau Apple.

Actiunile, la cel mai scazut nivel din 1996 incoace

Actiunile Nokia au scazut luni la bursa cu peste 3%, ajungand sub cotatia de 1,50 euro, pentru prima data din 1996, pe fondul sporirii temerilor investitorilor privind viitorul producatorului finlandez de telefoane mobile, transmite Reuters. Luni dimineata, la bursa de la Amsterdam, actiunile Nokia se tranzactionau la 1,49 euro.

Luna trecuta, agentia de evaluare financiara Moody's Investors Service a revizuit in scadere ratingul producatorului finlandez de telefoane mobile Nokia Oyj, de la 'Baa3' la 'Ba1', iar perspectiva ramane negativa. Decizia Moody's vine dupa ce in 15 iunie Nokia a anuntat ca va elimina alte 10.000 de locuri de munca la nivel global pana la finele lui 2013 si totodata a avertizat ca pierderile inregistrate in trimestrul al doilea vor fi mai mari decat se estima anterior.

Noile restructurari cresc la 40.000 numarul locurilor de munca eliminate de fostul lider mondial al telefoniei mobile dupa ce Stephen Elop a preluat functia de director general in luna septembrie 2010.

Pierderi de aproape un miliard de euro in primul trimestru

In primul trimestru al acestui an, Nokia a anuntat pierderi de 929 milioane euro. In plus, grupul sud-coreean Samsung a devansat Nokia, grupul finlandez pierzand pentru prima data in ultimii 14 ani titlul de cel mai mare producator de telefoane mobile.
Anul trecut Nokia a decis sa inchida fabrica din localitatea Jucu din judetul Cluj, dupa ce a investit 60 de milioane de euro in aceasta intreprindere inaugurata in 2008.

Cum de s-a ajuns aici? Adoptarea de decizii gresite pe segmentul de smartphone si o politica interne in care domina indecizia. Trebuie spus si ca, mai tot timpul, conducerea Nokia trata cu indiferenta orice mutare strategica a concurentei. Asa se face ca, daca acum cinci ani Daca acum cinci ani, finalndezii detineau aproape jumatate din piata smarthpone, anul trecut cota s-a injumatatit, ajungand la doar 25%.

Principala cauza a problemelor Nokia vine din faptul ca finalndezii au asistat pasivi la revolutia generata de Apple prin lansarea iPhone. Daca rivalii, in special cei coreeni, au reactionat rapid, ajutati in mare parte de sistemul de operare Android al celor de la Google, Nokia parea sa joace intr-un alt film, in care finlandezii aveau rolul principal. L-au avut, dar l-au pierdut.

Nokia a refuzat revolutia touchscreen

Nokia a refuzat sa fie deschisa noului si nu a mizat deloc pe succesul telefoanelor cu touchscreen. Iar in loc sa caute o arma viabila de contraatac, Nokia a incercat sa "faulteze" succesul Apple, inginerii finalndezi criticand iPhone-ul fiindca nu putea trimite mesaje multimedia (MMS), avea probleme cu calitatea sunetului si nu putea fi operat cu o singura mana.

Mai mult, nici cand succesul iPhone a generat isteria touchscreen, cei de la Nokia nu s-a dezmeticit. Au lansat Ovi, varianta la App Store de la Apple, destinat celor care utilizau terminale care operau cu sistemul Symbian, insa promovarea slaba a dus la "decesul" magazinului. Astfel, in mai 2011 Nokia a inchis Ovi, care la acea data avea disponibile 50.000 de aplicatii, in timp ce App Store numara peste 500.000.

Nokia nu pare sa inteleaga ca nu mai conteaza chiar asa de mult designul unui telefon sau faptul ca are mai multi megapixeli. Acum, batalia decisiva s-a mutat taramul software si al aplicatiilor destinate acestora. In fond, smartphone-ul devine, incet si sigur, un calculator la purtator, iar daca finlandezii nu inteleg asa, atunci se vor indrepta cu siguranta catre faliment.

De altfel, sistemul de operare Symbian, care asigura dominatia Nokia pe segmentul smartphone inca de la aparitia sa, in 1996, pare sa se afle la radacina problemelor gigantului finlandez. Platforma nu a fost niciodata foarte apreciata de utilizatori sau de dezvoltatorii de aplicatii, iar aparitia unor alternative viabile in ultimii ani a provocat o migratie masiva a ambelor categorii.

Mai mult, in loc sa se concentreze pe construirea unui sistem de operare unitar care sa poata rula fara problem pe terminale diferite, la Nokia partea software era considerata o alta componenta a unui telefon nou. Rezultatul era un cosmar pentru dezvoltatori, care de multe ori erau nevoiti sa-si adapteze aplicatiile la fiecare nou terminal Nokia.

Sperante prea mari in parteneriatul cu Microsoft

Asa a aparut necesitatea schimbarii sistemului de operare, iar finlandezii au inceput sa caute un partener viabil. Initial, planul a fost de a incerca sa vada daca Symbian poate fi capabil de lupta de la egal la egal cu Android si iOS de la Apple.

Cand a devenit evident ca sarcina era aproape imposibila, Nokia a decis sa se concentreze pe dezvoltarea in colaborare cu Intel a platformei software MeeGo. Dar curand, finlandezii si-a dat seama ca nici MeeGo nu putea ajuta Nokia sa recupereze terenul pierdut. Prin urmare, compania avea doar doua solutii: Android sau Windows Phone 7.

Au fost demarate negocieri cu ambele tabere, dar Google a refuzat sa ofere Nokia avantaje suplimentare fata de cele acordate tuturor celorlalti parteneri pe partea de hardware. Prin urmare, solutia Microsoft s-a detasat ca fiind singura posibila.

Concurenta acerba pe piata din Asia

Acordul dintre cei doi giganti a venit intr-un moment crucial pentru ambele parti: Microsoft avea nevoie de instalarea sistemului sau mobil de operare pe cat mai multe terminale, iar Nokia avea nevoie de un sistem de operare pe baza caruia sa incerce recuperarea terenului pierdut pe segmentul de smartphone.

Nokia trebuie sa investeasca sume mai mari pentru intarirea pozitiei pe segmentul de telefoane ieftine pe pietele din Asia si Africa, insa, aici concurenta cu producatorii locali se ascute. Nume ca ZTE si Huawei in China sau Micromax in India se impun deja pe piete ce pareau a fi apanajul gigantului finlandez.

Pe piete cum e cea din China brandul nu conteaza aproape deloc, singurul criteriu fiind pretul, iar producatorii locali sunt greu de invins la acest capitol.
Nokia inca are la indemana multiple ustensile care sa-i permita sa revina in fruntea clasamentului, insa asta tine numai de adaptarea la cerintele pietei, piata pe care, de multe ori, chiar finlandezii au creat-o.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1362 ori