Donatie de 1,2 mil. de dolari de Google pentru egalitatea dintre femei si barbati

Sambata, 08 Decembrie 2012, ora 16:56
1548 citiri
Donatie de 1,2 mil. de dolari de Google pentru egalitatea dintre femei si barbati

Geena Davis Institute on Gender in Media, organizatia infiintata de actrita americana Geena Davis pentru a promova egalitatea dintre femei si barbati in industria de divertisment, a primit o finantare de 1,2 milioane de dolari de la compania Google.

Potrivit femalefirst.co.uk, banii vor fi utilizati pentru a finanta cercetarile viitoare si programele initiate de institutul infiintat de actrita americana in anul 2004.

Geena Davis si angajatii acestui institut examineaza felul in care personajele feminine sunt prezentate in industria de divertisment americana si spera sa isi extinda activitatile la nivel mondial.

Intr-un interviu acordat site-ului Forbes.com, Geena Davis a declarat: "Bineinteles ca suntem incantati si onorati pentru aceasta finantare. Ea va imbunatati considerabil capacitatea organizatiei noastre de a realiza studii si analize si, mai ales, de a ne extinde la nivel global. Avem insa un drum lung de parcurs.

Cea mai mare parte a problemei - faptul ca nu avem suficiente fete si femei in domeniile tehnice - este cauzata de faptul ca tinerii si copiii nu au posibilitatea de a vedea in productiile de divertisment personaje feminine care lucreaza in astfel de domenii. Fetele nu au la dispozitie personaje la care sa aspire, insa nici baietii nu vad astfel de personaje si deci nu pot sa le admire. Rezultatul este acesta: copiii si tinerii nu le percep pe femei ca pe niste competitori egali cu barbatii".

"Insa cum stau oare lucrurile in Marea Britanie, in tarile scandinave sau in India? Poate ca cei de acolo creeaza continuturi media minunate pentru fete, iar noi vrem sa analizam aceste lucruri", a adaugat actrita americana.

Actrita este fondatoarea Geena Davis Institute on Gender in the Media. Geena Davis a infiintat acest institut dupa ce vizionat mai multe filme si emisiuni de televiziune, impreuna cu fiica ei, si a decis sa se implice pentru a reduce stereotipurile din film si televiziune si pentru a creste numarul personajelor feminine in aceste productii.

In 2010, Geena Davis a devenit membra in Comisia de promovare a drepturilor femeilor a statului american California.

Geena Davis este membru al Mensa International, renumita organizatie a persoanelor cu un coeficient de inteligenta foarte ridicat, care reprezinta doar 2% din populatia lumii.

Geena Davis este un fost model de succes, devenita scriitoare, atleta si actrita, recompensata cu premiul Oscar pentru rolul din filmul "Turist intamplator" si celebra pe plan international gratie filmelor "Tootsie", "Thelma si Louise" si "Sarutul dulce al razbunarii".

Compania Google este proprietarul celui mai popular motor de cautare pe internet, dar si al celui mai popular site de continut video din lume, YouTube. Google are sediul central in Silicon Valley si birouri in America de Nord, America de Sud, Europa si Asia.

Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai...
Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Un nou raport sugerează că Samsung ar putea introduce monitorizarea glicemiei în ceasurile sale inteligente de generație următoare, o inovație care ar putea transforma modul în care...
#donatie Google Geena Davis, #organizatie Geena Davis, #bani Google organizatie Geena Davis , #Companii IT