O companie din Timisoara ofera 155.000 de euro pentru o platforma ecommerce. Vezi detaliile licitatiei

Luni, 31 Martie 2014, ora 13:28
2306 citiri
O companie din Timisoara ofera 155.000 de euro pentru o platforma ecommerce. Vezi detaliile licitatiei

ETA2U Timisoara, integrator de solutii IT din regiunea centrala si de vest a Romaniei, intentioneaza sa isi dezvolte si sa-si optimizeze activitatile si organizeaza o licitatie pentru atribuirea unui contract ce prevede dezvoltarea si implementarea unei platforma ecommerce de tip Business-to-Business.

"Proiectul are o importanta deosebita pentru ETA2U deoarece, in urma finalizarii acestuia, se integreaza complet cele trei componente de baza ale sistemului informatic, respectiv Customer Self Service - aplicatie de tip front Office, integrata cu CRM pe post de middleware si ERP - aplicatie de back office", a anuntat compania.

Comenzile introduse pe site-ul de comert electronic sunt validate conform conditiilor client getsionate in CRM, fiind mai apoi procesate la nivelul sistemului ERP. Toate starile vizibile de pe acest site sunt alimentate de sistemele de CRM si ERP.

Contractul prevede, pe langa realizarea aplicatiei informatice, si instruirea utilizatorilor si a personalului de mentenanta.

Care este valoarea contractului

Valoarea maxima a contractului se ridica la 691.500 de lei (peste 155.000 euro, la un curs de schimb de 4,45 lei/euro) fara TVA, iar orice oferta care depaseste acest nivel va fi declarata neconforma.

Sursa de finantare este Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice "2007-2013, Axa III "Tehnologia Informtatiei si Comunicatiilor pentru sectoarele privat si public", Domeniul Major de Interventie 3 - Sustinerea e-economiei, Operatiunea 2 "Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comert electronic si a altor solutii pentru afaceri", apel 2.

Procedura a fost lansata pe 29 martie, iar termenul de depunere a ofertelor de catre ofertantii admisi dupa etapa "proof of concept", care va fi sustinuta intre 12 mai si 16 mai, este 20 mai, oferta castigatoare urmand sa fie anuntata pe 21 mai, conform anuntului publicat de companie.

Pentru servicii, durata contractului de achizitii publice este de sase luni de la data semnarii contractului, iar pentru mentenanta, de 36 de luni de la data punerii in functiune.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#oportunitati afaceri, #eta2u licitatie, #solutie informatica , #Companii IT