Samsung si Apple continua sa domine piata smartphone. Huawei depaseste LG si urca pe locul 3

Marti, 29 Octombrie 2013, ora 13:24
2051 citiri
Samsung si Apple continua sa domine piata smartphone. Huawei depaseste LG si urca pe locul 3

Samsung Electronics si Apple s-au mentinut pe primele doua pozitii dupa vanzarile de smartphone-uri in trimestrul al treilea, iar producatorul chinez Huawei a depasit LG, urcand pe locul al treilea, potrivit datelor firmei de cercetare Strategy Analytics.

Samsung a vandut in trimestrul al treilea 88,4 milioane de smartphone-uri, in urcare cu 55% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut. Cota de piata a companiei sud-coreene a crescut de la 32,9% la 35,2%.

Totodata, vanzarile Apple au crescut cu 25,6%, la 33,8 milioane de telefoane, iar cota de piata a grupului american a coborat de la 15,6% la 13,4%, estimeaza Strategy Analytics.

Huawei a urcat pe locul al treilea, cu 12,7 milioane de smartphone-uri livrate in trimestrul al treilea, in crestere cu 67%. Cota de piata a producatorului chinez a avansat de la 4,4% la 5,1%.

Locul al patrulea revine companiei sud-coreene LG, cu vanzari de 12 milioane de smartphone-uri, in urcare cu 71%, in timp ce cota de piata a crescut de la 4,1% la 4,8%.

Top 5 este inchis de producatorul chinez Lenovo, care a vandut 10,8 milioane de terminale in perioada analizata, in urcare cu 68%, si a avut o cota de piata de 4,3%, fata de 3,7% cu 12 luni in urma.

Piata smartphone-urilor s-a extins in trimestrul al treilea cu 45%, de la 172,8 milioane la 251,4 milioane unitati livrate, datorita cererii solide pentru servicii LTE/4G in tarile dezvoltate si cresterii rapide a vanzarilor pe pietele emergente, noteaza compania de cercetare.

România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România şi Coreea de Sud au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare, care vizează inclusiv îmbunătăţirea echipamentelor nucleare,...
România, în procedură de infringement pentru nerespectarea legislației privind achizițiile publice. Ce probleme a sesizat Comisia Europeană
România, în procedură de infringement pentru nerespectarea legislației privind achizițiile publice. Ce probleme a sesizat Comisia Europeană
Comisia Europeană a decis miercuri, 24 aprilie, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României, precum şi a unor avize motivate...
#Apple piata IT, #Apple piata smartphone, #Samsung piata smartphone , #Companii IT