Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Calea Victoriei redevine calea luxului? - interviu Andreea Ionita-Loukas, Micri Gold

Calea Victoriei redevine calea luxului? - interviu Andreea Ionita-Loukas, Micri Gold


Bucurestiul este tot mai pregatit pentru noi proiecte in domeniul bijuteriilor de lux, considera Andreea Ionita-Loukas, director general Micri Gold.

Managerul vorbeste despre stadiul in care se afla piata bijuteriilor de lux in 2012, despre tendinte, dar si despre ce inseamna sa investesti in diamante, atat ca om de afaceri, cat si ca iubitor de bijuterii.

Calea Victoriei isi recastiga usor, usor, titlul de gazda a luxului, lucru incurajator pentru orice plan de a infiinta un magazin monobrand pe aceasta strada in viitorul apropiat, recunoaste Andreea Ionita-Loukas.

Ea nu s-a gandit niciodata sa vanda acest business, dar nu respinge complet ideea. In acest moment are in plan o noua abordare pentru afacerea sa: "Incepand cu anul acesta vrem sa surprindem nu numai femeile, dar si barbatii si sa ne axam si pe branduri de ceasuri foarte frumoase si recunoscute in toata lumea", a declarat managerul Micri Gold, intr-un interviu acordat Business24.

Cele mai mari investitii pentru propria placere le-a facut tot in magazinul propriu: este pasionata de bijuteriile Micri Gold si ii place sa aiba accesorii in functie de cerintele anotimpului. Tinuta ei business nu poarta eticheta unui brand anume, ci este un adevarat concept alcatuit dupa reguli clar stabilite.

Pentru inceput, spuneti-ne mai multe despre afacerea Micri Gold si stadiul in care se afla ea in 2012

Afacerea Micri Gold a fost infiintata in 1991 ca o afacere de familie si care a dorit sa aduca in Romania primul concept de lux - sa aduca, pe partea de bijuterii, ceasuri, produse de lux, branduri internationale. Sa aducem in Romania ceea ce puteam regasi in srainatate, in orasele mari.

Am reusit astazi, in 2012, dupa 21 de ani, in continuare sa fim o afacere de familie, sa rezistam crizei economice si sa incercam sa ne dezvoltam mai departe, adaptandu-ne intotdeauna la cerintele pietei si ale clientilor nostri.

V-ati gandit vreodata sa vindeti acest business? V-a fost propus acest lucru?

Pentru moment nu, dar "never say never" (niciodata sa nu spui niciodata - n.red.). Nu se stie ce-ti aduce viitorul, ce alte oportunitati pot interveni si poate, sa deschida alte usi.

Dar pentru moment cred ca mai degraba ne gandim la un viitor si la cum am putea dezvolta si ce am putea aduce surprinzator pentru piata romaneasca.

Credeti ca o astfel de afacere ar mai putea fi deschisa in 2012? In ce stadiu se afla piata bijuteriilor de lux in acest moment?

Da, de ce nu? Sigur ca s-au mai schimbat vremurile, dar atata timp cat exista familii cum am fost noi si care au dat mai departe afacerea, cum a facut tatal meu, fondatorul Micri Gold... Eu zic ca s-ar putea face.

Sigur, pe de alta parte trebuie sa poti sa gasesti si partenerii pe care i-am avut noi, sa poti sa ai o relatie atat de buna, deoarece si ei au avut o contributie la succesul nostru. Exista, intr-adevar, niste conditii care trebuie indeplinte, dar, in principiu, daca se face incet, se construieste ceva pentru viitor si ai o viziune pe termen lung, cred ca se poate si in ziua de astazi.

Din punctul nostru de vedere, piata bijuteriilor de lux este in revenire. Au fost doi ani mai grei, dar in principiu revine. Lumea este interesata, doreste in continuare sa cumpere, sa vada lucruri frumoase. Usor, usor, incepem sa vedem un trend pozitiv.

Aveti in portofoliu branduri precum BVLGARI, CHIMENTO, Chopard, DAMIANI... Ce alte surprize pregatit publicului dumneavoastra in urmatoarea perioada?

Dupa un an in care am jubilat si am sarbatorit cei 20 de ani de existenta, planul a fost ca, incepand cu anul acesta, sa surprindem nu numai femeile, dar si barbatii si sa ne axam si pe branduri de ceasuri foarte frumoase si recunoscute in toata lumea.

Avem deja in minte un brand cunoscut de ceasuri barbatesti, pe care dorim sa il aducem incepand cu anul acesta si, eventual, sa ne dezvoltam in aceasta directie. Acesta este, pentru moment, un plan concret. In rest, toate la timpul lor.

Aveti si bijuterii unicat sau in serie limitata in magazinele Micri Gold Bijuterii?

Sigur ca da, cu atat mai mult cu cat ne consideram printre cei mai buni in domeniu. N-am putea fi (cei mai buni n.red.) daca n-am avea piese unicat si serii limitate. Intotdeauna cand am vazut o colectie frumoasa de bijuterii si ceasuri, lucruri deosebite care sunt facute intr-o serie limitata, intotdeauna ne-am dorit sa le avem si in Romania, sa aducem si pentru clientii nostri.

Sunt colectii de ceasuri care se fac in serie limitata de la toate brandurile pe care le avem. Ei (bijutierii marilor branduri n.red) in fiecare an lucreaza la asemenea obiecte. La fel si la bijuteriile care sunt facute, spre exemplu, pentru evenimente speciale. Le putem vedea purtate de vedete la Oscar, la Cannes.

Fiecare brand in parte scoate in fiecare an piese deosebite si care, la expozitiile mari, in special cea de la Basel, pot fi vizionate si, sigur, incercam sa le aducem si in Romania.

In urma cu ceva timp vorbeati de planurile de a realiza magazine monobrand. In ce stadiu se afla proiectul? Este Bucurestiul pregatit acum pentru asa ceva?

Pentru moment ne gandim la acest lucru, suntem in asteptare, dar as zice o asteptare activa. Intotdeauna avem un ochi pe acest lucru, dar sigur ca mai trebuie sa lucram putin pe partea economica, parte care nu este in 100% stabilita. Este inca destul de dificil din punct de vedere logistic, al oamenilor... Mai trebuie inca lucrat la aceasta directie, dar vedem un trend pozitiv.

Spre exemplu, revenirea Calea Victoriei deja ne da incredere ca ne-am putea gandi in continuare la acest proiect pentru viitor.

Care sunt bijuteriile cu cel mai mare succes in Romania?

Nu ne putem axa numai pe o categorie. Pentru ca, de exemplu, bijuteriile cu pietre pretioase - in special diamante - sunt achizitionate atat ca accesorii de zi cu zi, dar si pentru ca se ia in calcul aspectul "investitie". Acum suntem in perioada de vara cand perlele si pietrele colorate sunt foarte cautate pentru ca se pot asorta foarte bine la culorile care sunt acum in tendinte.

Preturile lor pot sa fie in functie de dorinta clientului. Pot sa inceapa de la 100 de euro si pot sa ajunga pana la 100.000 de euro, daca este un obiect special sau in serie limitata.

Dar dumneavoastra ce bijuterii preferati?

Mie imi plac foarte mult bijuteriile si cu atat mai mult bijuteriile Micri Gold. Si mie imi place sa am accesorii in functie de anotimp. Acum vara sa am ceva bijuterii cu pietre colorate pe care sa le asortez la tinuta.

Imi plac diamantele foarte mult, in domeniul asta m-am specializat si pe partea profesionala si cu atat mai mult pe partea personala. Imi place tot atat de mult sa le vad, sa le aleg, sa le aduc in Romania, cat si sa le achizitionez pentru mine.

In ceea ce priveste tinutele business, aveti vreun brand care va caracterizeaza?

N-as putea sa spun ca prefer un brand anume. Imi place atunci cand ma duc la birou sau sunt in magazin sa fie business dar sa aiba totusi un pic de "smart chic". Sa nu fie neaparat clasic ci, in primul rand, sa pun ca si accesoriu o bijuterie frumoasa, un ceas frumos la mana. Sa fie ca un concept.

Nu in ultimul rand, pentru ca suntem la editia de weekend "Cum sa-i cheltuiesti", cum isi cheltuieste Andreea Ionita-Loukas banii? Care este locul preferat pentru vacante?

Daca am timp liber prefer sa il petrec cu familia mea, in special cu sotul si cu baiatul meu. Intr-adevar, hobby-ul meu este sa calatoresc cat mai mult si sa-i arat baiatului meu cat mai mult din lume. Pentru moment, avand in vedere ca si el este destul de micut inca, si pentru ca familia din partea sotului vine din Grecia, ne petrecem destul de mult timp acolo.

Sunt multe de descoperit acolo, facand abstractie de situatia economica in care se afla ei acum. Grecii sunt un popor pozitiv, foarte primitor. Sunt atatea insule in care poti descoperi cate ceva nou, ca si cand nu te-ai duce de fiecare data in aceeasi tara.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2903 ori