Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Erste Group cumpara inca o participatie de 7% la BCR

Erste Group cumpara inca o participatie de 7% la BCR


Erste Group achizitioneaza inca o participatie de aproximativ 7% la BCR in cadrul acordurilor incheiate cu SIF-urile, in schimbul unor tranzactii in numerar si a unei emisiuni de actiuni noi, astfel ca prima zi de tranzactionare este 12 decembrie 2011, a anuntat luni grupul.

"Conform anuntului publicat de Erste Group in 14 noiembrie 2011, dar si in data de 30 noiembrie 2011 cu privire la tranzactia incheiata cu Societatile de Investitii Financiare din Romania (SIF-uri) pentru achizitionarea participatiei lor de pana la 30% la BCR, un total de 4.025.566 actiuni Erste Group au fost emise in 12 decembrie 2011, in cadrul celei de-a doua transe a acordului cu SIF Transilvania. Astfel, numarul total de actiuni Erste Group creste de la 382.716.130 la 386.741.696", se arata in comunicat.

In cadrul celei de-a doua transe a tranzactiei, derulate in anul 2011, SIF Transilvania a tranzactionat in total 515.104.687 actiuni BCR. In schimbul acestora au fost emise 4.025.566 actiuni noi Erste Group, paritatea fiind de 127,9583 de actiuni BCR pentru o actiune Erste Group.

In cadrul tranzactiei, SIF Transilvania a obtinut contra aportului sau de 4,74% din actiunile BCR (reprezentand 515.104.687 actiuni BCR) o cota de participare la Erste Group de aproximativ 1% (reprezentand 4.025.566 actiuni Erste Group).

SIF Transilvania are dreptul sa vanda imediat dupa obtinerea acestora cel mult 25% din actiunile Erste Group detinute. Aceasta limita creste cu cate 25% din actiunile detinute dupa 6, 12 si 18 luni.

Inregistrarea noilor actiuni Erste Group in Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Comercial Viena a avut loc in 10 decembrie 2011. Prima zi de tranzactionare a actiunilor noi va fi 12 decembrie 2011 in Viena, Praga si Bucuresti. Actiunile noi sunt purtatoare de dividende pentru exercitiul financiar 2011.

In plus, in prima saptamana a lunii decembrie, Erste Group a achizitionat o participatie de aproximativ 2,04% detinuta la BCR de SIF-uri in schimbul sumei de 193,7 milioane lei - o participatie de 0,78% la BCR de la SIF Muntenia si o participatie de 1,26% la BCR de la SIF Moldova. Astfel, participatia detinuta de Erste Group la BCR a ajuns la 82%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1112 ori