Jianu (CNIPMMR): Pentru mediul de afaceri nu conteaza cine ramane la guvernare, important este sa deblocheze tara

Miercuri, 04 Septembrie 2019, ora 14:53
1394 citiri
Jianu (CNIPMMR): Pentru mediul de afaceri nu conteaza cine ramane la guvernare, important este sa deblocheze tara
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Mediul de afaceri nu este interesat de cine ramane la guvernare, ci de deblocarea rapida a situatiei, intrucat, in prezent, avem o tara care nu mai functioneaza din punct de vedere economic, a declarat, miercuri, Florin Jianu, presedintele Consiliului National pentru Intreprinderile Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

"Aceasta furtuna intr-un pahar este platita tot de mediul de afaceri. Pe noi nu ne intereseaza cine ramane la guvernare. In acest moment, Guvernul nu mai functioneaza, nu mai pot fi tinute sedinte de Guvern, avem o tara blocata in functionarea ei economica. Insa, nu o putem duce asa luni de zile. E ca la un pacient: daca nu intervii rapid, s-ar putea sa constati decesul", a spus Jianu, intr-o conferinta de presa.

In opinia sa, situatia ar trebui sa se rezolve in maximum doua saptamani, pentru a nu exista efecte mult mai grave.

"Ceea ce doreste mediul de afaceri este o eficientizare in ceea ce priveste actul de guvernare, politicile publice, usurinta de a face afaceri, nu sa vedem aceasta batalie politica", a continuat Jianu.

Astfel, CNIPMMR propune o regandire a structurii guvernamentale si o adaptare a programului de guvernare la noile realitati economice si sociale.

Cel mai potrivit ar fi un Executiv format din 15 ministere, la fel ca in Germania si Olanda, fata de formula actuala, cu 24 de ministri, plus prim-ministru.

In opinia CNIPMMR, Ministerul Energiei ar trebui comasat cu cel al Economiei, portofoliul Dezvoltarii cu cel al Turismului, iar Agricultura si Protectia Mediului ar trebui sa existe sub cupola aceluiasi minister. La fel, o alta institutie ar trebui sa fie Ministerul Antreprenoriatului, Comertului si Tehnologia Informatiei.

"Acest Guvern ar trebui sa ofere stabilitate si predictibilitate, sa nu mai emita ordonante de urgenta in domeniul economic si fiscal, sa fie orientat spre crestere nivelului investitiilor publice, in special cele din infrastructura, si spre absorbtia de fonduri europene", au sustinut reprezentantii IMM-urilor.

De asemenea, administratia publica trebuie profesionalizata, iar calitatea serviciilor publice ar trebui imbunatatita.

Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales decizia cultivatorilor din Vietnam de a mai aştepta înainte de a-şi...
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o actualizare pentru Windows 11, identificată prin codul KB5036980, care introduce noi funcții, dar și un element mai puțin plăcut: reclame în meniul Start. Această...
#CNIPMMR cine conduce tara , #Companii Romania