Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Oamenii de afaceri se tem ca modificarea codului penal protejeaza excesiv functionarii publici

Oamenii de afaceri se tem ca modificarea codului penal protejeaza excesiv functionarii publici


Modificarea Codului Penal ingrijoreaza mediul de afaceri prin protectia suplimentara asigurata functionarilor din administratia centrala si locala, care pot actiona discretionar, producand pierderi companiilor prin neindeplinirea obligatiilor legale, potrivit unui comunicat al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) remis, joi, AGERPRES.

Functionarii pot actiona discretionar inclusiv prin intocmirea de dosare penale in scop de intimidare sau de eliminare a companiilor de pe piata interna, adauga reprezentantii AOAR.

Acestia sustin ferm continuarea actiunilor care vizeaza responsabilizarea si profesionalizarea activitatii functionarilor publici si a institutiilor statului.

"Exercitarea unui control arbitrar, lipsa de informare corecta, egala si la timp, lipsa de raspundere si protectia excesiva actioneaza ca factori de distorsionare a pietei concurentiale si pot conduce la cheltuirea frauduloasa a fondurilor publice.
AOAR sustine necesitatea unei justitii profesioniste si integre, care sa judece faptele, actele si probele cu maxima celeritate, in special in cazul proceselor cu caracter economic, situatii in care deciziile justitiei au consecinte majore pentru functionarea societatilor comerciale autohtone", se arata in comunicat.

AOAR cere clarificarea modului in care cele circa 20% din companiile care au castigat in instantele de judecata procesele intentate urmare a unor controale finalizate cu acte/ sanctiuni financiare sau chiar dosare penale vor mai avea posibilitatea de a actiona impotriva functionarilor publici care au desfasurat o actiune voit nelegala, in defavoarea evidenta a antreprenorilor.

Rapoarte internationale, cum este cel publicat anual de Banca Mondiala, releva dominanta activitatii birocratice, arbitrare, care diminueaza semnificativ atractivitatea investitiilor autohtone sau straine in Romania, amintesc reprezentantii mediului de afaceri.

"Amendarea prevederilor specifice din Codul Penal cu privire la abuzul in serviciu, prin protejarea excesiva a functionarilor care refuza sau intarzie nejustificat numeroasele avize/ permise/ autorizatii necesare realizarii unor investitii, 'aranjarea' unor achizitii publice s.a. creeaza premisele neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a responsabilitatilor legale", sustine asociatia.

AOAR isi exprima preocuparea legata de implicatiile neevaluate ale relatiilor dintre mediul de afaceri si institutiile statului, sustinand necesitatea unei definitii juridice clare si normative pentru abuzul in serviciu, eliminand posibilitatea folosirii abuzive a acestei forme de sanctionare, asa cum a rezultat din numarul important de achitari pronuntate de judecatori, dar mentinand responsabilizarea functionarului public.

Un mediu economic normal trebuie sa se poata baza pe legi clare si stabile, pe functionari publici responsabili si competenti si pe un sistem de justitie profesionist, neinfluentabil si hotarat, mai spune AOAR.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 672 ori